Taximetrist suspectat că s-a urcat drogat la volan

Taximetrist suspectat că s-a urcat drogat la volanUn bărbat de 38 de ani, din localitatea Dulcești, care presta activități de taximetrie, și avea și pasageri în mașină, a fost tras pe dreapta la un control de rutină al oamenilor legii. Verificările au relevat faptul că nu era băut, dar este foarte probabil să fi fost sub influența substanțelor interzise. S-a întâmplat pe 16 martie, în jurul orei 19:50, pe DJ 158, în localitatea Secuieni.

Conducătorul auto, care efectua transport public de persoane, în regim de taxi, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, efectuându-se testarea cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu prezintă probă în dosarul penal, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, conform IPJ Neamț.

Taximetristul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

(G.S.)

Foto ilustrativă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poliția Rutieră desfășoară acțiuni speciale pentru siguranța vehiculelor pe două roți

Motocicliștii, bicicliștii, conducătorii de mopede și utilizatorii de trotinete...

Protest Sanitas în Piața Victoriei – participă delegații din Regiunea Nord-Est

Legea salarizării a nemulțumit salariații din mai multe domenii...

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

Poliția Rutieră desfășoară acțiuni speciale pentru siguranța vehiculelor pe două roți

Motocicliștii, bicicliștii, conducătorii de mopede și utilizatorii de trotinete...

Protest Sanitas în Piața Victoriei – participă delegații din Regiunea Nord-Est

Legea salarizării a nemulțumit salariații din mai multe domenii...

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!