Ediția din acest an a târgului Flora și Grădina, expoziție organizată de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț, în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț, a fost inaugurată, vineri, 15 aprilie, de reprezentanții CCI, ai Primăriei Piatra Neamț și ai Consiliului Județean Neamț. După cum ne-au informat cei de la CCI Neamț, numărul inițial ar expozanților doritori să participe la târgul de la Piatra trebuia să fie mai mare, dar, din cauza vremii, unii au renunțat, fiind prezenți doar 17 producători sau importatori de plante și flori.
Târgul de flori este găzduit de Parcul Tineretului până duminică, 20 aprilie, iar reprezentanții municipalității pietrene ne-au anunțat că organizarea expoziției a fost un moment prielnic și pentru pornirea artezienei din parcul central, urmând ca, până la Paști, toate cele șapte fântâni din municipiu să fie pornite. Vizitatorii târgului își pot cumpăra atât plante la ghiveci, precum mușcate sau petunii, cât și arbuști sau bulbi de flori, mai ales că este perioada propice pentru plantările de primăvară. (Andreea AMARIEI)