Târgu-Neamț: Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă

Administrația locală din Târgu-Neamț face ultimele pregătiri pentru a întâmpina sărbătorile de iarnă așa cum cum se cuvine. În acest sens, în centrul orașului au fost puse instalații luminoase noi, iar instalațiile de la pomul de Crăciun și luminițele colorate din oraș au fost aprinse oficial pe 6 decembrie, de Moș Nicolae, în Parcul Casa Culturii „Ion Creangă”. City-managerul Vasile Apopei ne-a informat că instalațiile luminoase montate în centrul orașului au fost cumpărate, urmând ca la anul să fie achiziționate alte instalații pentru străzile periferice ale orașului.

„Instalațiile luminoase de pe centrul orașului au fost cumpărate, pentru că dacă le-am fi închiriat ar fi trebuit să închiriem altele, anul viitor. Dar, cumpărându-le, le vom folosi și la anul. Pe 6 decembrie, la ora 17, dl. primar Daniel Harpa a aprins oficial luminițele din Parcul Casa Culturii. Așa cum am spus vom pune instalații luminoase pe tot centrul orașului și în Parc, iar anul viitor vom achiziționa instalații și pentru zonele periferice. Ne-am mai gândit, de asemenea, să înființăm un atelier în cadrul societății Centrul de Întreținere Urbană pentru a realiza ornamente metalice pentru stâlpi, astfel încât să facem economii și să nu mai cumpărăm și ornamente”, ne-a declarat city-managerul Vasile Apopei.

Serviciul de Relații cu Publicul ne-a pus la dispoziție și un program al principalelor manifestări culturale din perioada sărbătorilor de iarnă, organizate de primărie și Casa Culturii „Ion Creangă”.

Pe 6 decembrie, Moș Nicolae a sosit în Parcul Casa Culturii pentru a dărui cadouri celor mici, după care primarul Daniel Harpa a aprins oficial luminițele colorate din oraș.

Pe 9 decembrie, la ora 19, târgnemțenii vor avea bucuria să-l vadă pe marele actor Florin Piersic, în cadrul unui spectacol de teatru intitulat „Străini în noapte”. Marele actor va juca pe scenă alături de actrița Medeea Marinescu. Biletul este de 70 de lei.

Pe 10 decembrie, ora 18, va avea loc un concert de Crăciun: „Acorduri vieneze și internaționale de Crăciun”, prezentat de Eastern Royal Orchestra.

În perioada 12-14 decembrie vor avea loc Zilele „Ion Creangă”, manifestări organizate de Fundația Culturală „Ion Creangă”, în colaborare cu Casa Culturii „Ion Creangă”.

În perioada 15-19 decembrie, în Parcul Casa Culturii, vor avea loc manifestări de Crăciun organizate de grădinițe și școli din oraș.

Pe 18 decembrie, ora 18, va avea loc spectacolul de Crăciun „Zvon de clopoței”, ediția a II-a, urmat de premierea finaliștilor concursului „Târgnemțenii au talent”.

În ultima zi a anului, pe 31 decembrie, va avea loc spectacolul „Trecerea dintre ani 2014-2015”. (C.T. STURZU)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...