Târgu-Neamț: Acțiunile PSD dezaprobate de celelalte partide

tg chestionar.ro

Opoziția din Târgu-Neamț  critică acțiunea celor de la PSD, care întreabă cetățenii, printr-un chestionar, cu cine votează, cerându-le, în același timp, și adresa sau numărul de telefon mobil. Acest tip de acțiune a avut loc atât în orașul Târgu-Neamț, cât și în zonele rurale.

Aurel Aciocârlănoae, președintele PDL Târgu-Neamț, e de părere că, în acest fel, electoralul va fi enervat: „Depășesc orice limită. Cred că, în acest fel, cei de la PSD vor supăra electoratul. Noi, cei de la ACL, chiar am discutat miercuri seara în cadrul unei ședințe comune că vom face o campanie civilizată și curată”.

Gheorghe Trofin, președintele PP-DD Târgu-Neamț consideră că nu este corect să se ceară celor chestionați datele personale în această perioadă, în plină desfășurare a campaniei electorale: „Nu am văzut și nici nu știu de aceste chestionare PSD, dar dacă se întâmplă acest lucru ca cei de la PSD să ceară datele personale, adresă și telefon, nu mi se pare corect. Alta e să îndemni lumea la vot și alta e să ceri adresa și numărul de telefon”.

Mai multe persoane ne-au sesizat că membri PSD merg prjn zonele aglomerate ale orașului, chiar instituții publice, cum ar fi Spitalul, și abordează cetățeni cu drept de vot, pentru a completa un chestionar, ce cuprinde intenția de vot, adresă și număr de telefon. Câțiva dintre cei chestionați ne-au mărturisit, sub protecţia anonimatului, că au fost nevoiți să mintă în privința intenției de vot, pentru a nu supăra vreun șef cu carnet de membru la PSD.

„Eu lucrez la o societate din subordinea primăriei și au venit și la noi și ne-au dat chestionare. Am fost nevoiți să mințim și să scriem că votăm cu Ponta, ca să nu ne pierdem locul de muncă”, ne-a spus o doamnă, angajată la o societate subordonată primăriei.

„În tot orașul au fost împărțite chestionare de la PSD. Și la Spital, și la Piață și prin instituții publice sau la societăți ce aparțin de primărie. Dar și prin comune și sate, primarii de la PSD trimit oameni pe la porțile locuitorilor să-i întrebe cu cine votează. Jumătate din ei cred că mint, atunci când spun cu cine votează”, a precizat un domn în pragul pensiei. (C.T. STURZU)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Acțiune a poliției pe DN2. Controale pentru reducerea accidentelor

Polițiștii rutieri au început astăzi, 24 aprilie, între orele...

Iași. Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium după impactul cu un camion

Actualizare: După finalizarea intervenției de descarcerare, reprezentanții ISU Iași...

Reorganizarea ANAF. Parte din unitățile din țară ar putea fi desființate

Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează și aproximativ...