Târg de Sfânta Marie Mare

Târg de Sfânta Marie MareAvând în vedere că nemțenii se pregătesc să celebreze sărbătoarea Sfintei Marii Mari, între 9 și 11 august 2024, în Parcul Tineretului din Piatra-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț va organiza o nouă ediție a Târgului de Sfânta Mărie Mare – „La casî di gospodari, avem di tăti!” Evenimentul va reuni produse din domenii diverse, meșteșugite de oameni pricepuți.

Astfel, vizitatorii vor putea găsi produse de ceramică, prelucrarea lemnului, pielărie, icoane, industrie casnică (măști, țesături, cusături, împletituri, podoabe), obiecte decorative. Lista participanților cuprinde nume cunoscute iubitorilor artei tradiționale, meșterii venind din întreaga țară: Costantin Lungu (Humuleşti, Neamț), Dorel Bucur (Dămuc, Neamț), Vasile Neamțu (Vânători, Neamț), Iordan Gușatu (Bubeni, Vâlcea),  Marinela și Dumitru Vârlan (Piatra-Neamț), Toader Ignătescu (Suceava) – prelucrarea lemnului; Renata și Daniel Chindea (Piatra-Neamț) – artizanat lemn; Joszef şi Iulian Molnos (Corund, Harghita),  Alina Iorga (Horezu, Vâlcea) – ceramică; Ion Albu (Timişeşti, Neamţ) – măști; Ionela Lungu, Humulești, Neamț – modelaj lut; Iulian Mihalachi (Bălțătești, Neamț), Rozica Măldărășeanu-Miclescu (Vălenii de Munte, Prahova) – țesături; Todici Maria (Pipirig, Neamţ), Elena și Vasile Ciocârlan (Ştefan cel Mare, Neamţ), Maria și Constantin Otavă (Dumbrava Roșie, Neamț), Maria Ungureanu (Târgu Neamț), Ana Irina (Pipirig, Neamț), Istvan Kovacs (Sfântu Gheorghe, Covasna), Gheorghe Cioroba (Breaza, Prahova), Adriana Hojbota (Mănăstirea Humorului, Suceava) – industrie casnică; Florina Petrescu (Piatra-Neamț), Ela Iacob (Piatra-Neamț), Maria Vasiliu (Târgu Neamț) – podoabe; Mariana Atomulesei, Focșani – podoabe porțelan;  Ana Grunzu (Iași) – păpuși și pictură naivă; Cecilia Hăisan (Piatra-Neamţ) – icoane pe sticlă; Elena Costinaş (Reghin, Mureș) – împletituri și icoane pe sticlă; Gabriela Elena Timofte (Dumbrava Roșie, Neamț), Vasile Dudanu (Suseni-Grumăzeşti, Neamţ), Vasile Boancă (Grumăzești, Neamț) – prelucrarea pieilor; Angela Licău (Piatra-Neamț) – produse vintage; Maria Baciu, Piatra-Neamț – articole pictate manual; Emilia Vasiliev (Piatra-Neamț) – articole croșetate; Dominica Roiu-Negru (Iași) – broderii manual; Magda Atudosiei (Borlești, Neamț) – bijuterii aur vegetal; Irina Atasiei (Iași) – bijuterii la suveică; Anca Răsteanu (Borlești, Neamț) – decorațiuni pictate; Loredana și Andrei Roșca (Zănești, Neamț) – ornamente florale; Ramona Hizanu (Agapia, Neamț) – lumânări scupltate; Maria Guțu (Piatra-Neamț) – lumânari parfumate; Alina Samson (Ruseni, Borlești, Neamț) – lavandă; Andrei Onu (Argeș) – turtă dulce; Teodora Andrișoaia (Crăcăoani, Neamț), Ana Neculai (Văratec, Neamț) – conserve tradiționale; Dorel Mihuța (Bihor) – ceaiuri și tincturi; Asociația „Ținutul Zimbrului” (Târgu Neamț) – sucuri de cătină, miere de albine și conserve.

Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu trei vehicule la Costișa

Un accident de circulație în care au fost implicate...

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție. IPJ Neamț recrutează viitorii ofițeri

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a dat startul recrutării...

Când se achită alocațiile și indemnizațiile în luna lui Cuptor

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a...

Accident cu trei vehicule la Costișa

Un accident de circulație în care au fost implicate...

Când se achită alocațiile și indemnizațiile în luna lui Cuptor

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a...

Cod galben de vânt și precipitații în Moldova

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis noi atenționări...

Suceava. Profesor judecat pentru trafic de influență și fals

Un profesor de Limba și literatura română din cadrul...

Două accidente cu persoane rănite în Neamț

Două accidente soldate cu răniți au avut loc pe...