Tarcău: Drumul spre Ardeluța, în suferință

Drumul comunal care duce de la Tarcău la Ardeluța, în lungime totată de aproape 23 de kilometri, are de suportat o grea povară: transportul de material lemnos din zonă. În anii din urmă, cu eforturi deosebite, administrația locală a reușit să modernizeze un segment important de drum, însă respectiva cale nu a fost pregătită să susțină autocamioane cu tonaj mare, covorul asfaltic deteriorându-se de la o săptămână la alta.

În acest sens, primarul Iulian Găină ne-a precizat că, nu știu la ce ușă să mai bat, pentru a se moderniza în totalitate acest drum. Societățile comerciale care explotează material lemnos nu ne ajută cu nimic, iar drumul este ca vai de mama lui. Mai adaug faptul că în acest spațiu sunt două schituri și o mănăstire – Sihăstria Tarcăului, iar mie, ca primar, îmi este rușine să dau ochii cu credincioșii care vin în comuna noastră, pentru că au parte de un drum cu probleme și modernizat parțial. Cei de la județ nu au bani pentru un astfel de drum comunal, iar până acum nu am reușit obținerea unei finanțări care să îndrepte situația existentă. Păcat de Valea Tarcăului, poate cea mai frumoasă vale din județ, dar care nu este pusă în valoare tocmai datorită drumului”. (C.N.)

Autor:

Ultima ora

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.

Vacanțe tot mai dese în învățământul preuniversitar. Sărbătorile ce reduc săptămâna de școală la… trei zile!

O situație interesantă în învățământul preuniversitar, unde săptămâna 1-5...

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Bacău și Suceava

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 4 iunie,...