Tânărul care a furat 6 mașini într-o noapte a fost reținut

Tânărul în vârstă de 16 ani, care a fost prins în trafic, în timp ce se plimba cu a șasea mașină pe care o furase în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, a fost reținut, sub acuzațiile de furt, tentativă de furt și conducere fără permis.

”După depistarea în flagrant a tânărului, pe raza municipiului Roman, polițiștii au extins cercetările stabilindu-se că acesta ar mai fi săvârșit alte trei infracțiuni de furt în scop de folosință, trei tentative de furt calificat și trei infracțiuni de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Ieri, acesta a fost preluat de polițiști și reținut pentru infracțiunile menționate mai sus, fiind introdus în Centru de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț”.

Astăzi, tânărul a fost dus la parchet, pentru a se dispune o măsură preventivă împotriva lui. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...