Tânăr depistat la volanul unui autoturism radiat și cu numere false

Mașină poliție
Tânăr depistat la volanul unui autoturism radiat și cu numere falseUn tânăr în vârstă de 19 ani a fost oprit de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț în noaptea de 8 noiembrie, în jurul orei 23:40, pe strada Piața Ștefan cel Mare, în municipiul Piatra-Neamț, pentru un control de rutină.

Potrivit IPJ Neamț: „În urma verificării documentelor, Polițiștii au constatat faptul că autoturismul ar fi radiat din circulaţie, din cursul lunii august a.c. iar numerele de înmatriculare ar fi atribuite unui alt autoturism”.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și de punere în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Denisa POPA

Foto ilustrativă

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora