Părintele Gheorghe Trofin, preotul paroh al satului Boiştea din comuna Petricani, a reuşit să organizeze în acest an şi a doua ediţie a taberei de copii din satul Boiştea. Cu ajutorul părinţilor celor 50 de copii care fac parte dintr-un grup de cateheză a bisericii satului, cu implicarea directă a primarului Vasiliu Ticuşor, a reuşit să ridice o cabană într-o minunată locaţie, pe Dealul Boiştei, să ridice corturi şi să se adune laolaltă pentru a socializa, a comunica şi a arăta lumii întregi, că la Boiştea unitatea şi prietenia sunt la loc de cinste.
Joi, 19 iulie, zeci de copii, zeci de părinţi, preotul Gheorghe Trofin, consilieri locali, primarul Ticuşor Vasiliu, cu toţii au participat la activităţile taberei, prin cântec şi joc, dar şi la prepararea mâncării la ceaune. Însuşi primarul comunei Petricani a participat la prepararea mămăligii şi a fripturii de la ceaun. În tabără a fost prezentă şi Codruţa Boaru, fiică a comunei şi funcţionară în Ministerul Turismului.
„În fiecare an încercăm să dezvoltăm grupul catehetic „Copiii aceluiaşi Dumnezeu”, prin diverse forme de socializare. Este un grup format de zece ani de zile, ce a luat fiinţă în anul 2007. Acum sunt un număr de 50 de copii, iar anul acesta suntem la a doua ediţie. Aceşti copii sunt ai satului Boiştea, dar am primit şi zece copii din exterior, pe lângă cei 50 de copii. Tabăra se numeşte „Chipul lui Dumnezeu oglindit în chipul meu de copil”. Şi în această ediţie ne-am propus să facem un complex de activităţi, cele care privesc planul catehetic dat de sectorul de cateheză a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sector de care eu mă ocup la nivel de protopopiat, specific anului omagial, anul Unităţii de Credinţă şi de Neam. Cateheza specifică acestui an conţine activităţi în care copiii să-şi dezvolte aptitudinile, să înveţe ce înseamnă să fii prieten, să înveţe să fie cei mai buni organizatori, atât în casă, cât şi în societate. Prin aceste tabere de o săptămână încercăm să trăim şi altfel, fără telefoane şi fără orice altfel de tehnologie. Învăţăm să facem cortul, să facem curăţenie, să facem mâncare, să servim pe alţii. Contribuţia acestei tabere este doar la nivelul parohiei. Pe plan financiar au contribuit doar parohia şi grupul acesta de cateheză, cu părinţii acestor copii. Copiii sunt implicaţi în toate activităţile bisericii. Şi fata domnului primar Ticuşor Vasiliu face parte din grupul nostru de cateheză. Domnul primar, încă de la prima ediţie a promis că va încerca să ridice o cabană unde să ne adăpostim atunci când plouă. Şi iată că a construit acea cabană. Îi mulţumim”, ne-a spus părintele Gheorghe Trofin.
„Această tabără îi determină copii să socializeze şi să comunice între ei fără mijloace moderne. Aici nu există telefoane. Desfăşoară multe activităţi, interacţionează şi se cunosc mai bine între ei. Comunică liber şi îşi pot dezvolta vocabularul. Este o zonă foarte frumoasă şi profităm de ea”, ne-a spus Mihaela Grigore, învăţătoare şi mama a doi copii ce fac parte din grupul de cateheză.
„În această tabără am învăţat să comunic. Suntem vreo 60 de copii aici, dar am comunicat cu toţii. Într-un grup simţi că eşti iubit. Lucrurile frumoase se fac împreună cu alţi semeni”, ne-a spus Delia, o fată din clasa a XII-a.
„La prima ediţie au fost doar corturi. Nu era cabana. Am avut noroc atunci că vremea a ţinut cu noi, dar m-am gândit că o cabană ar fi bună. Prin contribuţia părinţilor de aici, cu oamenii din sat s-a construit această sală, că nu putem spune că e o cabană. Această sală nu este a mea sau a altcuiva. Este sala comunităţii. Orice poate veni aici. Meritul cel mai mare îl are părintele Trofin. Între mine şi părinte este o legătură strânsă, aşa cum o am şi cu ceilalţi preoţi din comună. Indiferent de confesiunea religioasă. Dacă ne ajută Dumnezeu, sper să continui lucrările la această sală. După cum bine aţi observat este o legătură foarte strânsă între noi, între părinţi şi părintele Trofin, între copii şi părinte, şi între noi toţi. Sunt fericit ori de câte ori mă aflu pe acest deal, pentru că aici am copillărit. Iar când văd aceşti copii şi pe consătenii mei, mi se umple sufletul de bucurie, că suntem laolaltă”, ne-a spus şi primarul Ticuşor Vasiliu.
Tabăra de pe Dealul Boiştei a început pe data de 16 iulie şi se va termina pe data de 21 iulie.
C.T. STURZU