Locuitorii de pe 13 străzi din municipiul Roman vor rămâne fără gaz metan miercuri, 22 februarie, timp de mai multe ore. Alimentarea va fi sistată, începând cu ora 8, ”în vederea efectuării unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale din municipiul Roman”, după cum anunță Delgas Grid, fostă E-ON.
Străzile afectate sunt Vasile Lupu (strada şi aleea), Moldovei, Griviţei, Albinelor, C.A. Rosetti, Roman Muşat, Vasile Alecsandri, Dimitrie Cantemir, Bicaz, Fănel Ciupitu, Plevnei, Calistrat Hogaş, Luceafărului şi Bogdan Dragoş.
”Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16. Compania Delgaz Grid (E-ON Gaz) solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la 0800.800.928 – număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă – sau 0265.200.928 – număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie”, mai precizează reprezentanții companiei, în comunicatul de presă. (G.B.)