Astăzi, 27 februarie, în primele 4 ore ale dimineții au fost 17 solicitări pe oră pentru asistență medicală și transport specializat, în tot județul. Cei mai mulți dintre nemțenii care au apelat la 112 sunt bolnavii cronic care se resimt cel mai mult din cauza frigului și a umezelii, persoane cu simptome ale infecțiilor respiratorii, dar și mulți copii.

ambulanta mihaela olaru 02“Sunt multe urgențe în ultimele două zile, iar astăzi, de la ora 7:00 până la ora 11:00, am avut 69 de solicitări din tot județul, un număr ușor mai mare față de alte zile, în special pentru transportul bolnavilor cronic la spital, pentru copii cu febră, pacienți cu viroze. De luni, 26 februarie, ora 7:00 și până astăzi la ora 7:00 numărul total de solicitări a fost de 273, pacienți din tot județul cu viroze în special, dar și cu diverse alte patologii, cum ar fi cardiace, digestive”, ne-a declarat Mihaela Olaru, asistenta șefă a Serviciului de Ambulanță al Județului Neamț.

Pentru asigurarea intervențiilor și solicitărilor din aceste zile, Ambulanța este organizată cu câte un echipaj cu medic la Stația Piatra Neamț și la Substația Roman, iar pentru misiunile de patrulare este asigurat câte un mijloc de transport la fiecare din subunitățile din Târgu Neamț, Bicaz, Roman și Piatra Neamț. “La Borca și la Poiana Teiului este asigurat câte un echipaj cu asistent medical, însă echipajul de prim ajutor de la Poiana Teiului are probleme cu autospeciala care trebuie adusă la Piatra Neamț pentru reparații”, mai spune asistenta șefă, care adaugă faptul că solicitările din zonă vor fi direcționate spre echipajele de la Borca și de la Bicaz.

ambulanta 11 iarna 2Din cei 335 de bolnavi dializați din județul Neamț, mai bine de jumătate primesc tratament la centrul Nefromed de la Piatra Neamț. În această perioadă, toți pacienții care au fost programați au ajuns la centru. “Avem 190 de pacienți îngrijiți aici, la Piatra Neamț, nu au fost probleme nici ieri și nici astăzi”, a declarat dr. Carmen Turcea, medicul șef al centrului. Ceilalți pacienți din județ care au nevoie de dializă primesc tratament la centrele din Roman și Târgu Neamț.

Medicii de familie din Neamț au fost atenționați de către Direcția de Sănătate Publică să supravegheze îndeaproape pe pacienții cu boli cronice pe care îi au în evidență, în special persoanele vârstnice singure, pacienții cu multiple afecțiuni și cei nedeplasabili, copiii și gravidele cu risc. În aceste zile cu temperaturi scăzute, medicii de familie primesc și ajutor din partea primăriilor pentru a putea gestiona cazurile de îmbolnăviri care necesită monitorizare atentă. (C.I.)

Articolul precedentCodul portocaliu amână exerciţiul de Ziua Protecţiei Civile
Articolul următorACTUALIZARE Femeia încarcerată în accident dusă la Spitalul Roman
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.