Surpriza de la Roman: PSD se pare că va câștiga clar

Dan Manoliu 3Ora 23:50, Sediul PSD Roman. Agitația caracteristică orelor de după închiderea votului este maximă: toată lumea dă sau primește telefoane, SMS-uri, toată lumea vorbește cu toată lumea. Și toți vor să vorbească cu Dan Manoliu, președintele organizației și candidat pentru Senatul României.

Până la această oră, din datele ajunse la sediul de campanie (fie prin SMS-uri, fie prin telefoane, fie prin prezența directă a reprezentanților din secții care vin să raporteze), se creionează o victorie peste așteptări pentru candidații  PSD pentru Senat. La peste 20 (din cele 43) de secții din Roman, diferențele între voturile obținute de PSD și voturile obținute de PNL sunt foarte mari. La multe secții PSD a obținut un număr dublu de voturi față de PNL. Asta pentru Senat. Surprinzător este faptul că – în cele mai multe din secții – PSD obține mai multe voturi decât  PNL și pentru Camera Deputaților.

În condițiile în care votul final va confirma rezultatele de până acum, este posibil ca romașcanii să aibă încă doi reprezentanți în Parlament pe lângă Alexandru Rotaru. Este vorba de Dan Manoliu la Senat și, în cazul unui rezultat foarte bun, a lui Viorel Stan la Camera Deputaților. Dacă PSD va câștiga, se va confirma că romașcanii nu au văzut cu ochi buni candidatura lui Laurențiu Leoreanu pentru Camera Deputaților.

(Dan Ailincăi)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...