Supărat șăfu`? Mofturi …

papagalii fara bilet

Că tot povesteam ieri de doamna Tudorancea că s-a retras la pensie, aflați că la petrecerea dată de `mneaei cu prilejul evenimentului, toată lumea s-o simțit în largu-i, s-o mâncat, s-o cinstit, deh, ca la petrecere, cu o excepție sesizată de cei prezenți. E vorba despre domnu` Iva, care o cam înghițit în sec de parcă bucatele erau cu glasspapier, ca să nu mai vorbim de vinoase de care s-o atins simbolic. Lumea zicea că s-o temut să nu-l vază șefu` șăfilor, care s-o declarat supărat cascadă pe mnealui. Acuma, supărare supărare, dar de la ce? că nimeni nu știe care-i kikirezul, așa că era nimerită o tomboală ori un concurs cu veriga slabă, să afle care-i baiu`. Noi am ști de la ce i se trage, dar nu vrem să tulburăm apele, ori managementul lor. Evident strategic.

Da` stați așa, că nu numai sus pomenitu` o înghițit cu noduri evenimentu` doamnei Tudorancea, că o mai fost un nene invitat la petrecere și care o evitat cu bună știință să aibă o întâlnire de gradu` trei cu șefu` șăfilor. S-o pitit pe după ambient, s-o întors strategic cu fața la spate și tot așa, numa` să nu-l vază sefu` pomenit. Acuma, noi știm că insul e tare pe construcții, cu șăntiere, proiecturi și că e un tip valabil, dar oare cu ce l-o fi supărat pe domnu` mare? Oare să fie vreun contract, oare să fie vreu mangealâc dă politică, nimeni nu știe. Da` noi ne întrebăm sincer, cum naiba o dat atâtea supărări pe capul lui dom` șăf de la ape, că-l știam băiat liniștit. Cumătru` zice că-i dreptu lui să fie supărat, că de aia e șăf. Săpăm și vă spunem, că nu-i cușher cu atâtea supărări.

Ne mutăm cu interesu` la soțietatea care ne vinde apa la preț de rachiu, și vă informăm că instituția si-o rezolvat definitiv problema confidențialității datelor, cifrelor, încasărilor, listelor cu dușmani și toate cele aferente de așa ceva. Cum? Simplu. Un dom` derector de acolo și-o tras atestat dă detectiv, cu patalama la mână, după o școală temeinic făcută la distanță. Acuma, noi știm că o rândunică nu face primăvară și nici un detectiv mare brânză într-o instituție de talia celei pomenite. Cumătru` zice că poate omul se simte păscut la fotel și vrea să-și facă un plan de rezervă în caz de a treia cizmă la serviciu, ori poate ca să deie un ajutor la eventualele ancheturi, că nu se știe niciodată de unde se poate isca o gâlceavă să se audă la deneau. Videm.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...