Suceava. Video-foto. Incendiu devastator la două hale. Au intervenit pompierii din două județe

Două hale aparținând unor firme comerciale au luat foc, în comuna Dumbrăveni, județul Suceava, în dimineața zilei de vineri, 17 octombrie, în jurul orei 6:00. Halele se află la o distanță de aproximativ 200 de m una de cealaltă, iar suprafața afectată de flăcări este foarte mare: aproximativ 2.000 mp.

Dată fiind amplitudinea incendiilor, pentru stingerea acestora au intervenit pompieri din Suceava și Botoșani cu 12 autospeciale de stingere, una pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Dumbrăveni, Salcea și Verești, precum și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență „Grup Construct Bucovina”.

Într-o primă fază, la locul incendiilor au intervin pompieri militari și civili din Suceava, cu 9 autospeciale de stingere, o descarcerare și două ambulanțe SMURD. În sprijin, au fost solicitate două echipaje de la ISU Botoșani.Suceava. Video-foto. Incendiu devastator la două hale. Au intervenit pompierii din două județe

“La prima hală, în care erau depozitate materiale de construcții și textile, incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidare. Suprafața afectată este de aproximativ 1000 mp.

La a doua hală, aflată la o distanță de circa 200 mp de prima clădire incendiată, cu destinații multiple, arde cu flacără, iar forțele de intervenție lucrează pentru localizare și lichidare.Suceava. Video-foto. Incendiu devastator la două hale. Au intervenit pompierii din două județe

A doua hală, cu funcționare multiplă, are afectate un atelier auto, o magazie cu materiale plastice, o magazie cu materiale textile și acoperișul unui atelier de tâmplărie, toate, pe aproximativ 1000 mp”, a transmis ISU Suceava.Suceava. Video-foto. Incendiu devastator la două hale. Au intervenit pompierii din două județe

Imagini: ISU Suceava

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...