Suceava. Tânără decedată după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc

O tânără și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc. Tragedia s-a petrecut în cursul zilei de marți, 31 martie, în jurul orei 16:25.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, fata, în vârstă de 18 ani a suferit leziuni extrem de grave în urma impactului. La fața locului a intervenit un echipaj medical de tip B, care a găsit victima în stare critică, politraumatizată și în comă, prezentând traumatism cranio-cerebral sever și multiple fracturi.

Aceasta a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din Câmpulung, în timp ce un echipaj de tip C din Suceava a fost trimis în sprijin, în eventualitatea unui transfer către Spitalul Județean.

Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, starea adolescentei s-a agravat rapid. Aceasta a intrat în stop cardio-respirator la CPU Câmpulung, unde cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. După mai multe încercări de a o salva, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

„În baza primelor investigații desfășurate nu s-au conturat elemente care să indice un act infracțional intenționat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă”, au declarat reprezentanții IPJ Suceava.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Revenim cu detalii oficiale, de la IPJ Neamț, despre...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...

Iași. Camion răsturnat pe DN 24

Un camion care transporta semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat...

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...