SUCEAVA: Studenţi pricepuţi la atletism!

suceava universitateaDoi studenți ai Universității Ștefan cel Mare din Suceava s-au distins la competiții desfășurate în cadrul Campionatului Național Universitar de Atletism, organizat la Pitești în perioada 16-17 mai 2015, se menţionează într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

„Andrei Gag, masterand la Facultatea de Educație Fizică și Sport, a obținut două medalii de aur în probele de disc și greutate, iar Ștefan Dornean, student la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, s-a clasat pe locul II la proba de 10 Km marș. Andrei Gag, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Universitar din Suceava (antrenor Ioan Zanfirache) va reprezenta Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava la Campionatul Mondial Universitar care va avea loc în Coreea de Sud”, se precizează în comunicat.

„Sperăm ca, la Campionatul Mondial Universitar, Andrei să arunce peste 20 m și să obțină o clasare în primii șase studenți sportivi din lume”, a declarat conf. univ. dr. Elena Rață. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...