SUCEAVA: Sindicaliștii acuză politizarea educației

IŞJ Suceava
IŞJ Suceava

Sindicaliştii suceveni acuză politizarea învăţământului preuniversitar, dar şi birocratizarea excesivă a sistemului de învăţământ, relatează „Obiectiv de Suceava”. În majoritatea cazurilor, singurul criteriu pentru ocuparea funcţiilor de directori este apartenenţa la unul dintre partidele aflate la guvernare. Din anul 2007 şi până în prezent, nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori, cei mai mulţi fiind numiţi prin detaşare în interesul învăţământului.

“Aşa s-a ajuns ca aceste funcţii să fie ocupate şi de persoane compromise moral şi profesional, aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă şi în prezent. Este momentul să înceteze acest provizorat permanent la conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care nu serveşte intereselor sistemului şi să se procedeze la organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ. Singurele criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei care ajung într-o funcţie de conducere în învăţământ sunt competenţa profesio-nală şi calităţile morale”, susţin sindicaliştii suceveni.

Sindicaliştii din învăţământul sucevean susţin, de asemenea, că există o birocraţie în sistemul de învăţământ care mai mult complică lucrurile îngreunând activitatea personalului didactic.

„La nivelul unităţilor de învăţământ sunt constituite peste 40 de comisii, din care personalul didactic trebuie să facă parte, în cadrul cărora se întocmesc diferite documente şi evidenţe,  peste 400 , majoritatea fără nicio însemnătate şi utilitate practică şi care nu fac decât să îngreuneze acti-vitatea personalului didactic, în detrimentul calităţii actului educaţional. Birocraţia din sistem a ajuns la cote inimaginabile şi acest flagel trebuie să înceteze”, explică liderul sindical Traian Pădureţ.

Concursurile pentru inspector generali, inspectori generali adjuncţi, directori de CCD, respectiv directori de unităţi şcolare din învăţământul preuniversitar rezolvă în mare parte această politizare a învăţământului preuniversitar sucevean.

“În momentul în care se dă concursul, respectiv se căştigă de un anumit candidat, acesta are stabilitate pe postul pe care îl ocupă, pe o periodă de patru ani. Dacă cel de la conducere nu a susţinut concursul şi a fost numit politic, în funcţie, riscă, la schimbarea partidelor politice guvernante, să piardă funcţia de conducere fără nicio explicaţie”, a declarat Traian Pădureţ, liderul U.J.S. Pro-Educaţia Suceava.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cazul uciderii polițistului Ciprian Verdeș – detalii șocante în motivarea arestării preventive

Magistrații din cadrul Tribunalului Neamț au făcut publică motivarea...

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.