Municipiul Suceava are de vineri un nou viceprimar. Viceprimarul PSD al municipiului Suceava, Gavril Vîrvara, a fost înlocuit din funcţie cu 14 voturi „pentru”, în cadrul şedinţei extraordinare de Consiliu Local convocate vineri. Noul viceprimar al Sucevei este Lucian Harşovschi, membru al PNL, partid care şi-a impus astfel cel de-al doilea viceprimar la conducerea municipiului reşedinţă de judeţ, pe lângă Ovidiu Doroftei, care a preluat postul la alegerile din 2012. Lucian Harşovschi a mai deţinut funcţia de viceprimar în perioada 2008-2012.
Proiectul de schimbare a viceprimarului, contestat de PSD
La şedinţa de vineri, reprezentanţii PSD s-au aflat în inferioritate numerică, numai cinci dintre consilierii locali ai acestui partid fiind prezenţi, în vreme ce viceprimarul Gavril Vîrvara şi ultima „achiziţie” din partid, Andrei Păduraru, au lipsit. În acelaşi timp, nu au fost prezenţi nici alţi doi consilieri locali, „independenţii” Vasile Mocanu şi Corneliu Vornicu, ale căror voturi au mers la celelalte şedinţe pe linia celor din PSD. Conştient de pericolul pierderii unui post foarte important la nivel local, liderul consilierilor PSD, Eugen Girigan, a încercat să „dezamorseze” bomba pregătită de PNL, solicitând retragerea proiectului de schimbare a viceprimarului de pe ordinea de zi, considerând că acest proiect nu este unul atât de urgent, încât să se justifice prezenţa sa pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare şi nici nu sunt aduse argumente care să justifice necesitatea sa. „Dacă nu se retrage proiectul, noi părăsim şedinţa”, a avertizat Girigan. Cum nici unul dintre iniţiatori nu a considerat că are de ce să retragă proiectul, consilierii locali PSD au părăsit sala de şedinţe, în semn de protest.
Noua majoritate din Consiliul Local Suceava
Dacă la începutul şedinţei, în sală au fost prezenţi 19 consilieri, din cei 23 pe care îi are municipiul Suceava, după retragerea celor de la PSD au rămas 14, zece membri ai PNL şi patru „independenţi” din perioada ordonanţei care permitea migrarea politică. Viceprimarul PNL Ovidiu Doroftei, care s-ar fi aflat în postura de a fi înlocuit dacă alegerile prezidenţiale nu ar fi adus schimbări majore în plan politic, a fost cel care a anunţat formarea unei noi majorităţi în Consiliul Local: „S-a tot discutat în ultima vreme despre o majoritate funcţională în Consiliul Local. Astăzi avem un proiect care va arăta tuturor care este aceasta, cât de bine funcţionează, în ce direcţie, precum şi traseul pe care îl avem de urmat în acest an şi anul viitor”. Schimbarea din funcţie a viceprimarului PSD Gavril Vîrvara a fost votată în unanimitate de cei prezenţi în sală, fiind pentru prima oară în istoria postdecembristă a Sucevei când un viceprimar nu îşi duce mandatul de patru ani până la capăt. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a luat cuvântul, pentru a-i mulţumi pentru colaborare lui Gavril Vîrvara, chiar de acesta nu era prezent. „Vreau să îl felicit pe domnul Vîrvara pentru ceea ce a făcut în funcţia de viceprimar, nu am ce să îi reproşez. Alegerea unui nou viceprimar în Consiliul Local este o manifestare democratică, nu trebuie privită ca o tragedie. Este o nouă majoritate în Consiliul Local, trebuie să lucrăm împreună în timpul rămas din acest mandat, să putem duce la îndeplinire ceea ce am promis sucevenilor în 2012”, a spus primarul Ion Lungu.
A patra oară, cu noroc
Singura propunere pentru preluarea postului de viceprimar al Sucevei a fost cea a lui Lucian Harşovschi (foto), la fel ca şi la şedinţele anterioare în care s-a încercat înlăturarea lui Gavril Vîrvara. Tentativele, demarate din vara anului trecut, mai precis din august, au fost dejucate de abilele manevre politice făcute de PSD, inclusiv prin „ruperea” rândurilor consilierilor PDL şi PNL. Confirmat ca viceprimar cu 14 voturi, deşi îi erau suficiente 12, Lucian Harşovschi nu poate ocupa încă biroul din Areni, până când decizia de Consiliu Local nu îi va fi comunicată oficial lui Gavril Vîrvara, care nu s-a aflat în sală. „Sunt foarte multe proiecte pe care le-am început în 2012 şi care cred că vor avea continuitate. Vreau ca în această scurtă perioadă de mandat care urmează să reuşim să rezolvăm problema câinilor fără stăpân, să avem o mai bună gestionare a lucrărilor care se efectuează în municipiu”, a spus Harşovschi. Noul viceprimar a fost felicitat de colegii din sală, dar şi de primarul Ion Lungu, care a spus: „Sunt convins că vom avea o colaborare bună. Este nevoie de mai multă energie la primărie. El deja a anunţat nişte obiective pe care le are în vedere. Doamne ajută!”
PSD, înlăturat de la conducerea societăţilor Consiliului Local Suceava
O altă lovitură dată ieri PSD a fost cea de înlocuire a reprezentanţilor acestui partid în două dintre societăţile Consiliului Local Suceava – ACET şi TPL, urmând ca schimbări să fie făcute şi în AGA la Termica. Conform propunerilor făcute, noii membri AGA la TPL sunt Daniel Prorociuc, Cristinel Creţu şi Dan Roibu. La ACET, societate devenită între timp operator regional, dar la care municipiul Suceava deţine pachetul majoritar, în loc de cinci membri, au fost numiţi opt: Daniel Prorociuc, Dan Roibu, Niculai Barbă, Viorel Seredenciuc, Gelu Onofrei, Daniel Ungureanu, Vasile Monacu şi, surprinzător, a fost menţinut un membru PSD, Eugen Girigan. Odată cu preluarea conducerii acestor societăţi, următorul pas ar putea fi cel de înlocuire a directorilor acestora, Darie Romaniuc – TPL şi Ştefan Groza – ACET, mişcare pe care cei din PNL o doresc de multă vreme, dar nu o puteau face câtă vreme voturile majoritare în AGA acestor două societăţi erau cele ale PSD.