Un puternic incendiu a mistuit casa unui localnic din satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei, județul Suceava. Evenimentul nedorit a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, pe 17 august, în jurul orei 23:55. Pompierii militari au luptat cu focul peste 6 ore, flăcările fiind stinse a doua zi dimineață, la 06:20. Au intervenit militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.
La sosirea echipajelor ardea generalizat mansarda unei case de locuit cu pericol de propagare la construcțiile învecinate, casă de locuit și anexe gospodărești. Au ars al doilea etaj al casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați, acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați și alte bunuri din interior. S-au degradat planșeele și pereții interiori, precum și bunuri din interiorul camerelor de locuit. „Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum deteriorat sau neprotejat termic față de materialele combustibile”, anunță ISU Suceava.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcțiile din imediata vecinătate.

FOTO – VIDEO ISU Suceava
(G. S.)



