UPDATE SUCEAVA: Şef de la Antifraudă reţinut de DNA

Ionuţ VARTIC
Ionuţ VARTIC

UPDATE: Ionuţ Vartic, actual şef al Serviciului Nr. 7 din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava, a fost reţinut de procurorii DNA. El este acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000). A fost reţinut şi omul de afaceri Cornel Ciuchea, administratorul firmei Valea Obcinilor. Detalii: http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=5872

O misterioasă acţiune s-a derulat, joi, 5 februarie, în mai multe locaţii din judeţul Suceava şi a vizat nu doar afacerişti, ci şi persoane care ocupă funcţii de conducere în cadrul unor instituţii ale statului, informează Monitorul de Suceava. Potrivit mai multor surse, una dintre percheziţii a avut loc în localitatea Cumpărătura, la domiciliul lui Ionuţ Vartic, fostul şef al Gărzii Financiare Suceava, actual şef al Serviciului Nr. 7 din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava.

O a doua percheziţie s-a derulat la locuinţa de lângă Lidl aparţinând omului de afaceri Cornel Ciuchea, administratorul firmei Valea Obcinilor. Toate informaţiile arată că acţiunea a fost coordonată de procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, instituţie care în mod surprinzător nu a dat nici un comunicat vizavi de acţiunile de la Suceava. La mijloc se pare că ar fi vorba de afaceri ilegale cu produse accizabile, în special alcool.

De altfel, Ionuţ Vartic, în calitate de şef al Serviciului Nr. 7 din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava, are ca atribuţii de serviciu tocmai combaterea infracţiunilor pe linie de accize. După câte se pare, acţiunea de ieri este premergătoare unui „iureş” mai mare care va viza şi alţi afacerişti cunoscuţi din Suceava, dar şi persoane cu funcţii importante la nivel naţional, care au conexiuni în domeniul produselor accizabile.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...

O aeronavă Hercules va survola județele Botoșani și Suceava în cadrul unui zbor de instruire

Cetățenii județelor Botoșani și Suceava ar putea observa o...

Mobilizare pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei A7 în județul Bacău – 1500 muncitori și 600 de utilaje

Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP) Iași anunță lucrări...