Tragedie în municipiul Suceava după ce o femeie a căzut de la un etaj superior al unui bloc de locuințe. S-a întâmplat pe 4 august, cu puțin înainte de ora 12:00, la scurt timp fiind solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112. Chiar dacă un echipaj medical a intervenit de urgență și au fost inițiate manevre de resuscitare, femeia de 52 de ani nu a mai putut fi salvată și a fost declarat decesul.
„Pacienta de 52 de ani căzută de la înălțime, de la etajul 6 sau 8, în Suceava, la Belvedere, găsită în stop cardio-respirator de echipajul tip C trimis la fața locului. După aproximativ 40 de minute de resuscitare, din păcate s-a declarat decesul”, anunță Serviciul Județean de Ambulanță Suceava.
Urmează ca anchetatorii să stabilească cu exactitate cauzele și condițiile care au dus la producerea evenimentului nedorit.



