Tribunalul Suceava a admis contestaţiile formulate de inculpaţii Ciprian Stefan Cihoski, Costică Nicolaevici, Constantin Barna Nistor, Cezar Pavăl, Lucian Pâslaru, Cezar Ungureanu şi Petru Marişca, împotriva încheierii şedinţei Camerei de Consiliu din data de 5 februarie 2015, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Fălticeni, care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Astfel, judecătorii suceveni au dispus luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de cei şapte inculpaţi care au obligaţiile de a nu părăsi imobilele în care locuiesc fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, de a nu comunica inculpaţii vizaţi între ei şi nici cu ceilalţi inculpaţi din dosar, Mihail Dorin Roşca, Gheorghe Blanariu, Mioara Ioana Miron Pescariu, respectiv cu martorii din lucrări, relatează „Obiectiv de Suceava”. Decizia Tribunalului Suceava este definitivă.
Amintim că peste 50 de poliţişti suceveni şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava au făcut săptămâna trecută 12 percheziţii şi descinderi în municipiile Suceava şi Fălticeni, printre locaţiile percheziţionate aflându-se Ocolul Silvic Fălticeni şi Primăria Preuteşti. Judecătoria Fălticeni a emis şapte autorizaţii de percheziţie, fiind vizaţi funcţionari din cadrul Ocolului Silvic Fălticeni şi a cantoanelor silvice arondate. Acuzaţiile din dosar sunt de tăiere ilegală de arbori, abuz în serviciu, infracţiuni de fals, precum şi infracţiuni asociate regimului silvic. Prin activitatea lor infracţională, cei şapte suspecţi care au fost duşi la audieri cu mandate de aducere, au creat un prejudiciu estimat la circa un milion de lei.
Detalii: https://zch.ro/suceava-seful-ocolului-silvic-falticeni-fost-arestat/