SUCEAVA: Locurile călduţe de lângă primar

cl suceava 02La cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local Suceava, consilierii locali au hotărât să îşi schimbe locurile de la masa de şedinţă pentru a fi în acord cu noile opţiuni politice. Schimbarea nu s-a produs fără unele contradicţii între consilieri, chiar şi dintre cei care păreau a fi în aceeaşi tabără politică. Totuşi, la finalul discuţiilor a fost majoritară propunerea făcută de liderului grupului liberal, consilierul local Lucian Harşovschi, ales recent viceprimar, dar neintrându-şi încă în atribuţii. El a propus ca locurile situate în imediata apropiere a primarului, atât de-a dreapta, cât şi de-a stânga acestuia, să fie ocupate de consilierii din PNL şi din independentţii afiliaţi acestui grup, iar celor de la PSD să le revină locurile din celălalt capăt al mese. De asemenea, doi consilieri independenţi, dar care sunt grupaţi mai mult pe zona PSD-ului ar urma să stea între consilierii de la PSD şi independenţii care s-au afiliat grupului PNL. Au fost şi alte variante avansate ca de exemplu cea a PSD-ului care, prin vocea lui Geniloni Sfeclă, a propus ca cei şapte consilieri locali ai PSD şi cei doi consilieri independenţi care sunt apropiaţi de acest grup, să fie pe partea stângă a mesei în raport cu locul unde stă primarul iar ceilalţi consilieri – 14 la număr, să stea pe partea dreaptă. Numai că, la finalul dezbaterilor, au fost 14 consilieri locali care au votat conform propunerii lui Lucian Harşovschi, confirmând în acest fel că s-a conturat o nouă majoritate clară în Consiliul Local al municipiului Suceava, spre profunda indignare manifestată cu surle şi trâmbiţe de Vasile Mocanu, unul dintre consilierii care au plecat din PNL devenind independenţi şi care sunt mai apropiaţi de PSD.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...