Suceava. Două persoane transportate la spital după un accident în Preutești

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs joi, 2 aprilie, în satul Basarabi, comuna Preutești, județul Suceava.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de tip B2. În sprijin a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma impactului, două persoane au fost rănite. Din fericire, acestea erau conștiente și cooperante în momentul preluării de către echipajele medicale. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de autorități.

Suceava. Două persoane transportate la spital după un accident în Preutești Suceava. Două persoane transportate la spital după un accident în Preutești

Foto: ISU Suceava

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...