0:00

SUCEAVA: Ce treabă are DNA cu prefectul Florin Sinescu?, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProcurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, marți, 20 ianuarie, la sediul Prefecturii Suceava şi la Primăria Brodina. Acţiunea a început în jurul orei 11.00 şi a durat aproximativ trei ore, iar la final anchetatorii au plecat cu mai multe documente. La Prefectură a fost vizat doar biroul prefectului Florin Sinescu, iar la uşă a fost instalat un jandarm care nu a permis accesul nici unei persoane străine. În intervalul în care a durat „vizita” celor de la DNA, şefa Compartimentului Juridic a fost chemată de mai multe ori cu diferite dosare, din care anchetatorii au luat o serie de documente. Acestea vor fi analizate zilele următoare şi se va lua o decizie în ceea ce priveşte mersul dosarului penal înregistrat la DNA Suceava. Prefectul Florin Sinescu a refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la scopul acţiunii procurorilor DNA. O acţiune similară s-a derulat în acelaşi interval şi la Primăria Brodina, unde a fost vizat biroul primarului Vasile Viorel Melen, dar şi cel al serviciului de contabilitate.

Casele distruse şi refăcute după inundaţiile din 2008

După câte se pare, acţiunea procurorilor anticorupţie vizează construcţia unor case distruse la Brodina după inundaţiile din 2008. La acea vreme, şase case au fost luate de ape, iar Guvernul a alocat câte 100 de milioane de lei vechi pentru fiecare locuinţă distrusă. Casele trebuiau ridicate la roşu şi predate oamenilor afectaţi de calamităţi. Sarcina de a reface casele le-a revenit celor de la Test Prima, care în intervalul 2008-2009 au reuşit să finalizeze lucrările. Pe parcurs, între Primăria Brodina şi Test Prima s-au încheiat mai multe acte adiţionale, iar casele au fost finalizate integral şi nu la roşu, aşa cum se stipula într-o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern în 2008. Pentru aceste lucrări, Test Prima a primit cei 600 de milioane de lei vechi proveniţi de la Guvern, plus încă aproximativ două miliarde de lei vechi din bugetul Primăriei Brodina. Totuşi suma care trebuia achitată către Test Prima era mult mai mare. Din actele adiţionale încheiate între cele două părţi, Primăria Brodina mai avea de plătit 4,6 miliarde de lei vechi. Această sumă nu a mai fost achitată, iar în 2012 Test Prima a acţionat în instanţă primăria, iar în cursul anului 2014 a câştigat procesul. Între timp, între Primăria Brodina şi Test Prima s-a ajuns la o înţelegere şi cei 4,6 miliarde de lei vechi se vor plăti în mai multe tranşe, începând cu luna februarie a acestui an. În ceea ce priveşte Prefectura Suceava, la vremea respectivă Guvernul a trimis în teritoriu o serie de materiale de construcţii necesare refacerii caselor afectate de inundaţii. Cel mai probabil DNA verifică acum modul în care au fost distribuite acele materiale de construcţii şi dacă la mijloc este vorba de fapte cu caracter penal.

SUCEAVA: Ce treabă are DNA cu prefectul Florin Sinescu?, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDetalii suplimentare vor apărea zilele acestea

Trebuie spus că după acţiunea de ieri nici o persoană nu a fost reţinută şi dusă pentru audieri la sediul DNA Suceava. Din primele informaţii, de la Prefectura Suceava şi de la Primăria Brodina s-au ridicat documente care vizează sume de bani gestionate abuziv de administraţia locală. De asemenea, ancheta are în vedere şi relaţiile dintre reprezentantul Prefecturii şi cel al Primăriei privind eventuale fapte de corupţie. De asemenea, Mihaela Mihai, şefa DNA Suceava, a precizat că după ce vor fi analizate documentele ridicate în cursul zilei de ieri va fi remis un comunicat de presă în care vor fi oferite detalii suplimentare despre acest dosar penal. În acest moment se efectuează cercetări în rem, adică în ceea ce priveşte fapte, nu şi persoane.

Articolul precedentFostul ministru Cristian David, reținut de procurorii DNA / E acuzat că a luat mită 500.000 de euro
Articolul următorSUCEAVA: Fără căldură timp de șase ore
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.