SUCEAVA: Bistriţa a ieşit din albie

bistrita gheata suceava

 

 

 

 

 

 

 

 

Pompierii suceveni au fost anunţaţi joi după-amiază, în jurul orei 15:30, că în localitatea Crucea, în zona numită „Colacu”, râul Bistriţa a ieşit din albia minoră, aceasta fiind blocată de un pod de gheaţă ce se întindea pe o suprafaţă de aproximativ trei kilometri. Astfel, scurgerea se realiza prin albia majoră a râului şi punea în pericol o gospodărie, în cazul în care debitul ar fi crescut mai mult.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a intervenit la faţa locului cu două echipaje de militari de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu jandarmi şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crucea. Aceştia au realizat un dig din saci de nisip, pe o distanţă de 30 de metri, astfel încât, în cazul creşterii debitului apei, să nu fie inundate locuinţa şi anexele aflate sub ameninţare.Vineri la amiază situaţia se afla sub control, iar prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, şi generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-şef al pompierilor militari suceveni, se aflau în zona localităţii Crucea şi pentru a monitoriza situaţia de acolo, urmând ca, dacă se impune, să fie luate şi alte măsuri de protecţie.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...