Comisarii Gărzii de Mediu l-au amendat la sfârşitul săptămânii trecute cu suma de 50.000 de lei pe Ionel Ruxandari, administratorul SC Prodincom SA, care are la Ilişeşti un abator şi o fabrică de preparate din carne, relatează “Obiectiv de Suceava”. Mai mult, potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Suceava, unitatea riscă să rămână şi fără autorizaţie de mediu, pentru că a deversat apele uzate, rezultate în urma sacrificării animalelor, pe un teren agricol din apropierea abatorului. Astăzi, 23 februarie, comisarii de mediu vor depune cererea de suspendare a autorizaţiei de mediu la sediul Agenţiei de Protecţie a Mediului.
Sefa Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a arătat că apa, în două cu sânge, ar fi trebuit să ajungă în staţia de epurare a abatorului şi nici într-un caz pe câmp. Abia după tratare, apele uzate puteau fi deversate. Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat verificările la faţa locului, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unei sesizări primite de la un localnic, care reclama mirosul pestilenţial, în locul unde au fost deversată mizeria. Adriana Iordache a sesizat şi conducerea Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA), întrucât existau informaţii că staţia de epurare a abatorului nu funcţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare. Surse din SGA au confirmat că instalaţia de tratare a apei nu funcţionează la parametri legali, dar susţin că deversarea a fost făcută accidental şi nu intenţionat.
De partea cealaltă, administratorul Ionel Ruxandari al firmei Prodincom a declarat că există persoane care doresc să-i facă rău lui şi firmei pe care o conduce, totul plecând de la un diferend pe care îl are cu o persoană din comuna Ilişeşti, vizând o suprafaţă de 80 de ari de teren. Acest teren a fost cumpărat de Prodincom în anul 2003, dar s-a suprapus cu o altă punere în posesie făcută de primăria comunei pe numele unei alte persoane.
“Acel om m-a dat în judecată procesul nefiind încă terminat. Ginerele lui a fost cel care a făcut sesizarea la Garda de Mediu”, a spus Ionel Ruxandari. Pe de altă parte, dânsul nu neagă faptul că au fost de-versate reziduuri de la abator pe terenurile agricole din jurul unităţii, dar pune că acest lucru s-a produs tot din cauza unor persoane care îl duşmănesc: “Cineva rău intenţionat a băgat în canalizarea care duce de la abator la punctul de deversare bucăţi de lemn, cutii de conserve, capace de plastic, alte obiecte, care au înfundat canalizarea ce a deversat printr-o gură de canal, pe terenul agricol”.