Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital

Un accident în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc luni seara, 6 octombrie, pe raza localității Cumpărătura. În cele patru mașini se aflau șase persoane, toate conștiente și cooperante în momentul sosirii echipajelor de intervenție.

Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital

Potrivit informațiilor transmise de ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, sprijiniți de patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajele medicale au evaluat toate cele șase persoane implicate, iar trei dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital

„În urma impactului, la unul dintre autoturisme au luat foc elemente combustibile de la compartimentul motor. Incendiul a fost lichidat de către ceilalți participanți la trafic cu ajutorul unor stingătoare auto, până la sosirea pompierilor militari”, au declarat reprezentanții ISU Suceava. Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital Suceava. Accident în lanț cu patru mașini implicate și trei persoane transportate la spital

Foto: ISU Neamț

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...