Succes al Poliţiei Roznov: urmărit internaţional prins după trei ani!

arestat 05Poliţiştii din Roznov au avut o realizare remarcabilă, marţi, 31 mai.

La orele dimineţii, mai precis 9:50, în urma activităților informativ-operative, ei au descoperit în localitate un bărbat, de 41 de ani, din Buhuşi, dat în urmărire internațională, se precizează în Buletinul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

„La momentul depistării, persoana a fost verificată în bazele de date ale Poliţiei Române și s-a constatat faptul că acesta figura urmărit internaţional din iunie 2013, fiind condamnat la un an şi 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. Bărbatul a fost reținut şi predat Poliţiei oraşului Buhuşi, în vederea încarcerării în Penitenciarul Bacău”, potrivit IPJ Neamţ.

Un alt bărbat, de 29 de ani, din Piatra Neamț, s-a predat polițiștilor, tot marţi, dar seara, pentru a fi încarcerat. Acesta fusese condamnat la 5 ani de închisoare, pentru „săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat”.

„În fapt, în cursul anului 2013, inculpatul a pătruns prin efracție în sediul mai multor societăți comerciale, de unde a sustras aparatură electronică. Acesta a fost preluat şi încarcerat în Penitenciarul Bacău”, potrivit sursei menţionate. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...