Strivit de TAF, în accident de muncă

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Bicazu Ardelean, s-a rănit după ce s-a răsturnat cu TAF-ul în pădurea din zona Secu – Troci, comuna Tașca. Muncitorul și-a strivit mâna stângă și i-a fost secționat pavilionul urechii stângi. Două echipaje de ambulanță au fost trimise după el, în urma apelului la 112 din după-amiaza zilei de 30 iulie 2019. Strivit de TAF, în accident de muncă Primul echipaj cu asistent medical l-a preluat din pădure și a solicitat un alt echipaj, cu medic, la întâmpinare, care l-a transportat până la UPU Piatra Neamț, potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Neamț.

Polițiștii din comuna Tașca au făcut primele cercetări în acest accident de muncă și au deschis un dosar penal în care sunt cercetați angajatorul și muncitorul. „În ziua de 30 iulie, polițiștii de la Postul de Poliție Tașca au fost sesizați că pe fondul forestier al Ocolului Silvic Bicaz de pe raza localității Tașca s-a produs un accident de muncă. Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat, de 38 de ani, din Bicazu Ardelean, care lucra pe un utilaj la o exploatare forestieră din zona Tașca, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat, rezultând vătămarea corporală a bărbatului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă și pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Firma la care lucrează bărbatul a anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț despre acest accident, iar cercetarea administrativă se face de o comisie a acestei firme. Raportul cercetării va fi trimis spre avizare ITM Neamț. Bărbatul este internat în secția Chirurgie plastică a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, potrivit dr. Gabriela Bercea, directorul medical. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...