Ștrandul Roman se deschide anul viitor

roman strand

Primarul Laurențiu Leoreanu spune că a luat o decizie și bazinele din Ștrandul Municipal nu vor funcționa în această vară, așa cum se anunțase la demararea investiției. Motivul acestei amânări este determinat de faptul că în zonă încă mai sunt multe lucruri de amenajat și s-ar crea un disconfort. Totuși, licitațiile pentru concesionarea terenurilor de sport și pentru unitatea de alimentație publică se vor ține în acest an.

“Am fost pe șantier și lucrările arată foarte bine. Stația și filtrele sunt într-o unitate construită sub formă de navă, după o gândire a specialiștilor din Primărie. Este foarte frumos ce s-a realizat. Din păcate, nu putem da drumul la bazine, iar în jur să fie ruine. La licitația pentru terenurile de sport nu a venit nimeni. Mă gândesc că ar fi o variantă să micșorăm prețul la concesiune. În alte țări se acordă gratuit terenul și utilitățile pentru o perioadă, pentru ca agentul economic să se poată dezvolta. Noi am avut experiența cu firma din Cluj care a realizat bazinele, dar i-am luat bani și pe concesiune, și pe utilități și a intrat în faliment. Cu câte taxe sunt acum, există un pericol. Vom vedea împreună cu cei de la Urbanism și Juridic dacă putem să-i scutim, măcar parțial, de unele impozite, mai ales că fac o investiție pe domeniul public”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

În ceea ce privește restaurantul care ar urma să fie construit în zona de spațiu verde, edilul spune că nu e nicio grabă, fără acesta întreg ansamblul putând să funcționeze. Pentru terenurile de sport, primarul spune că așteaptă un parteneriat public-privat, pentru că bugetul local nu-și permite o nouă investiție. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...