Strada Tirului, soluție pentru intersecția Ogoarelor-E85

ovidiu bojescu 02

Administrația locală romașcană intenționează să reabiliteze str. Tirului, din cartierul Muncitoresc, pentru ca, mai apoi, această să devină o variantă bună pentru trafic a agenților din str. Ogoarelor. Lucrările pe str. Tirului au început în mandatul fostului primar, însă acesteau au vizat infrastructura de apă și canal. Acum, primarul Laurențiu Leoreanu vrea să și modernizeze strada.

“Pentru strada Tirului există un contract încheiat în urmă cu 3 ani, dar care a fost abandonat din lipsă de finanțare. Am avut o sumă mică la început, dar în împrumutul contractat nu a putut fi introdusă. Am analizat situația și, pentru că au trecut 3 ani, s-a făcut o nouă expertiză, s-a stabilit soluția și cel mai probabil de luni se va da ordinul de începere a lucrărilor. Costurile sunt estimate la circa 4 miliarde de lei vechi, fiind vorba doar de intervenție pe asfalt”, a precizat Ovidiu Bojescu, city-manager al municipiului Roman. Autoritățile spun că reabilitarea străzii nu va folosi doar agenților economici care au puncte de lucru în zonă, ci va putea crea o legătură cu str. Ogoarelor, care are ieșire în acest moment pe E85-Ștefan cel Mare, în zona Socar.

“Strada Tirului va fi asfaltată până la calea ferată. Avem probleme cu strada Ogoarelor, care se duce în E85. Intersecția este greoaie. Cei de la TRW trebuie să iasă pe E85, dar există agenți economici, inclusiv pltaforma Primăriei, care ar putea folosi ruta spre Tirului. Pe lângă Chimie este deja un drum balastat și se poate cupla cu Tirului, astfel încât să evităm intersecția Ogoarelor-E85”, a mai spus city-managerul. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...