Știre actualizată: O acțiune de protest a cadrelor didactice va avea loc astăzi, 25 mai, în jurul amiezii, în fața Palatului Victoria. Nemulțumirile profesorilor țin de „nerespectarea Legii Salarizării” în care erau prevăzute creșteri salariale pentru diferite categorii de angajați din sectorul public.
„Din cauza salariilor foarte mici și a creșterii accentuate a prețurilor la produsele de consum de bază, a scăzut dramatic puterea de cumpărare în rândul salariaților din educație, fenomen manifestat cu precădere la personalul nedidactic”, au menționat reprezentanți FSLI citați de edupedu.ro.
Sindicaliștii acuză și faptul că nu a existat niciun dialog în acest an cu Guvernul pentru a se stabili calendarul de aplica a actului normativ, menționând că oricum „inflația a depășit cu mult legea”.
Secretarul general al FSLI, Cornelia Popa-Stavri, citat de edupedu.ro declara „Banii ar trebui să fie majorați cu cota de inflație, ca să își păstreze valoarea de cumpărare. Ei nici o aplică. Dacă un profesor ar fi trebuit să aibă 5200 de lei în 2022, potrivit legii, iar acum are 3000. Guvernul s-a angajat ca în 2022 să majoreze salariul cu 4% din diferența de 1200 de lei. Dar acest lucru nu s-a întâmplat”.
O delegația cu 35 de membri de sindicat din Neamț a ajuns la protestul din București, potrivit secretarului general al SLLÎ Neamț.
ZCH