Acasă ACTUALITATE După grevă. Care sunt noile drepturi în contractul colectiv de muncă din...

După grevă. Care sunt noile drepturi în contractul colectiv de muncă din Educație

0:00

Sindicaliștii din învățământ anunță că au finalizat în 29 iunie negocierile la noul contract colectiv de muncă pentru sectorul preuniversitar. Într-un document transmis organizațiilor sindicale afiliate la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, liderii precizează că s-a reușit obținerea unor drepturi noi. Negocierile cu Ministerul Educației au început cu puțin înainte de declanșarea grevei generale, în 22 mai.

După grevă. Care sunt noile drepturi în contractul colectiv de muncă din Educație, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLiderii sindicaliști detaliază în 17 puncte principalele beneficii obținute, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru personalul didactic auxiliar și cel nedidactic.

Dintre exemple, câteva atrag atenția, iar lămuriri am obținut de la Gabriel Ploscă (foto), liderul SLI Neamț. La punctul 13 se prevede „reglementarea posibilității ocupării unui post didactic auxiliar sau nedidactic vacantatat, prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, până la ocuparea postului prin concurs”. Liderul sindical spune că s-a rezolvat o chestiune tehnică: „Până acum, astfel de posturi rămâneau descoperite până la organizarea concursului. De pildă, la grădiniță, bucătarul pleca la pensie și n-avea cine pregăti mâncarea la copii și așa mai departe, fel și fel de situații. Astfel de posturi pot fi ocupate de persoane care corespund postului”.

Punctul 15 stabilește un alt beneficiu prin „reglementarea expresă a faptului că reducerea programului de lucru cu până la 1/2 normă, pentru angajații care au în îngrijire copii bolnavi în vârstă de până la 7 ani, nu le afectează calitatea de salariat și vechimea INTEGRALĂ în învățământ/muncă”. Noutatea constă în faptul că „aceasta este o reglementare existentă în alte acte normative din România, dar nu exista în contractul nostru colectiv de muncă. E în concordanță și cu normativele europene” – potrivit liderului SLI Neamț.

Legat de naveta elevilor cu microbuzul pus la dispoziție de primării, se specifică la punctul 16 faptul că „angajații NU au obligația însoțirii preșcolarilor/elevilor care fac naveta, pe mijloacele de transport în comun/microbuzele școlare/ mijloacele de transport puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale”. Cerința a fost negociată pentru eliminarea unui abuz din partea unor directori de școli, după cum declară Gabriel Ploscă: „Naveta elevilor este atributul administrației publice locale, care trebuie să asigure tot ce este nevoie. Nu-i dă școala profesorului o sarcină în plus, care nici nu este în fișa postului, ca să-i supravegheze și să-și asume responsabilitatea. Până acum era un abuz! De asta s-a menționat „expres”, fiindcă nu era reglementată, dar unii directori abuzau și obligau cadrele didactice să însoțească elevii la navetă. Câte plângeri n-am avut!”.

Un drept nou este și acela prin care personalul didactic auxiliar și nedidactic să poată lua concediu neplătit de 1 an calendaristic, o dată la 10 ani, după aprobarea consiliului de administrație, dar și concediul de odihnă suplimentar pentru directori și inspectori școlari, după cum a ținut să adauge Gabriel Ploscă: „Nou este dreptul prevăzut la punctul 4, referitor la acordarea concediului de odihnă suplimentar  cadrelor didactice cu funcții de conducere, îndrumare și control. Chiar ne-am bătut pentru asta, fiindcă directorii, de pildă, au prin contractul de management doar 28 de zile lucrătoare, nu 62 cum au cei care lucrează în învățământ la predare. Am obținut și pentru ei câteva zile de concediu în plus, nu știu câte, n-am văzut reglementarea, Dar, până acum era, ca și la personalul didactic auxiliar și nedidactic, între 5 și 10 zile, la decizia comisiei paritare”.

Vă prezentăm integral informarea FSLI-FSE transmisă în teritoriu:

FSLI+FSESH - Informare.CCMUNSNCIP_2023

C.I.

Exit mobile version