O fată în vârstă de 18 ani, din Dumbrava Roşie, şi-a pierdut viaţa într-un accident care s-a petrecut în această seară, în satul Izvoare. Maşina în care se afla, împreună cu doi tineri, s-a răsturnat, iar după ce s-a lovit de un parapet, ea a fost aruncată din autoturism şi prinsă dedesubt. Tinerii au fost preluaţi de ambulanţă, însă pentru fată nu s-a putut face nimic, ea fiind, practic, zdrobită de greutatea autoturismului.
Pompierii de la descarcerare au intervenit pentru a ridica maşina şi a scoate victima de dedesubt. În paralel, poliţiştii au început cercetările la faţa locului, pentru a stabili din ce cauză s-a produs accidentul.
Dintre cei doi tineri răniţi, unul este în stare gravă şi nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat, iar celălalt este conştient şi rănit uşor.
Toţi trei mergeau la o petrecere de majorat, la Piatra Neamţ. La volan se afla un băiat, în vârstă de 18 ani, din Roznov, care are permis de conducere de două luni.
Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul combinaţiei dintre viteza neadaptată la condiţiile de drum şi lipsa experienţei în conducere.
Celălalt pasager este un tânăr de 19 ani, din Piatra Neamţ. (C.M.)