Ștefănescu a jucat la naţionala U21

Catalin Stefanescu

Convocați la naționala de tineret pentru două meciuri amicale, mijlocașii Doru Popadiuc și Cătălin Ștefănescu n-au apucat să joace împreună sub tricolor. Ștefănescu a intrat în cea de-a doua repriză a amicalului câștigat la Buzău cu Albania, scor: 3-1.

„N-am avut emoții la momentul intrării pe teren, pentru că am destule meciuri jucate în Liga I și am mai evoluat pentru naționala U19 contra Suediei, pe care am învins-o. Până la urmă am jucat împotriva Albaniei. Dacă jucam cu Spania, sau Germania, poate că aveam emoții, așa… n-a fost cazul. Mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut să joc pentru națională și îmi doresc să mă întorc la lot. Acum vin acasă, pentru a-mi rezolva problemele medicale și să mă pregătesc alături de colegi, pentru că ne așteaptă meciuri grele în campionat. Am mai simțit dureri la mușchii inghinali și înaintea meciului cu FC Botoșani, dar totul s-a rezolvat și am putut juca. Am încredere că voi fi bine repede“, a declarat Cătălin Ștefănescu. Popadiuc are întindere musculară, iar naționala de tineret a pierdut cu 1-2 meciul cu Macedonia jucat în deplasare, la Skopje.

M. STOIAN

Autor:

Ultima ora

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...