La ședința Consiliului Local Târgu Neamț, din 31 martie, consilierul local Mihai Stoica, reprezentantul orașului în Consiliul de Administrație de la Stațiunea Oglinzi SA, și-a informat colegii că asupra stațiunii planează spectrul insolvenței sau, mai grav, al lichidării. El a spus și că acționarul majoritar – SIF Transilvania – a hotărât să-și vândă pachetul de acțiuni: „Dacă nu intervenim, pentru a susține financiar societatea, vă aduc la cunoștință că va intra în lichidare sau, în primă fază, în insolvență. La ultima ședință (AGA n.red.), s-a stabilit ca toți acționarii, în solidar cu cuantumul acțiunilor deținute, să participăm financiar și, dacă nu se poate în acest mandat, măcar în celălalt mandat. Acționarii ne vor pune la dispoziție toate documentele de la Agenția Națională a Rezervelor Minerale. Cineva, care este secretar de stat în cadrul ANRM, nu a dat curs nici până acum la autorizația de exploatare. Acest domn blochează intenționat eliberarea autorizației, în măsura în care, de trei ani de zile, se fac probe și sunt și rezultate. Dacă nu intervenim, singurii perdanți suntem noi. În ședința următoare, voi aduce și o informare, și acordul celor din AGA. Cei de la SIF Transilvania sunt dispuși să vândă pachetul majoritar de acțiuni în rate și se poate și negocia suma”, a spus Mihai Stoica.
(C.T. STURZU)