Statistici 2014 / Creştere neglijabilă a câştigului salarial

cistig salarial iulie 2014 01

* aceasta este de 1,9% conform raportării statistice

Câştigul salarial mediu nominal brut realizat pe ansamblul economiei naţionale în luna iulie 2014 a fost de 2.378 lei/salariat, cu 1,9% mai mare faţă de luna iunie 2014, iar cel net de 1.719 lei/salariat, în creştere cu 32 lei (+1,9%) faţă de luna iunie 2014. În luna iulie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna iunie 2014, ca urmare a acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri, realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, câştigul salarial mediu net a crescut, în luna iulie 2014, ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru stabilirea salariului de bază minim brut la 900 lei/lună. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea, în luna iunie, de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de salariaţi cu câştiguri salariale mici, în unele activităţi economice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: administraţie publică (+2,2%), sănătate şi asistenţă socială (+0,4%), ca urmare a aplicării prevederilor legale de la 1 iulie 2014. În învăţământ s-a înregistrat o scădere a câştigului salarial mediu net (-1,9%), ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare. Indicele câştigului salarial real pentru luna iulie 2014, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,0% faţă de luna iunie 2014 şi de 104,1% faţa de luna iulie 2013. În judeţul Neamţ, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.710 lei/salariat, iar cel net de 1.237 lei/salariat, fiind cu 0,6% mai mare faţă de câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna iunie 2014.

Mai puţini pensionari, pensii mai mici

Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost, în trimestrul II 2014, de 115.808 persoane, fiind mai mic faţă de numărul mediu al pensionarilor înregistrat în trimestrul I 2014 cu 138 persoane şi mai mic decât în trimestrul II 2013 cu 61 persoane. Pensia medie lunară a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost, în trimestrul II 2014, de 802 lei, mai mică faţă de trimestrul I 2014 cu 1 leu şi mai mare cu 28 lei (+3,6%) decât în trimestrul II 2013. (Statistică Neamţ)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...