Starea școlilor în atenția CJ Neamț

culita-tarata-05

Apropiata deschidere a noului an școlar, dar și proiectul ”Nu sunt singur” (inițiat de vicepreședintele CJ, Emilia Arcan și Dan Constantin) au adus în discuția CJ Neamţ activitatea Inspectoratului Şcolar Judeţean.  După părerea consilierului Vasile Pruteanu, proiectul trebuie studiat cu atenție, pentru a se vedea eficacitatea acestuia. ”Aș vrea să fac un amendament la acest proiect de hotărâre, inițiativa este una foarte bună, dar la sfârșit ar trebui ca Inspectoratul Școlar să facă un raport în care să prezinte ce s-a întreprins în cadrul proiectului și dacă este bun”, a spus Vasile Pruteanu.

Odată adus în discuție proiectul ”Nu sunt singur” și mai ales bugetul acestuia, unii dintre consilierii județeni s-au gândit să ia în discuție şi modul în care sunt pregătite școlile pentru noul an școlar. Potrivit dispoziției președintelui Tărâță, până la următarea ședință de CJ, ISJ Neamț are o temă grea de făcut: întocmirea unei situații la zi cu starea școlilor din Neamț. ”Bugetul proiectului nu este chiar bine pus la punct. Sunt acolo trecuți bani pentru închirieri de săli, echipamente… Se poate folosi sala de la CJ, care nu costă nimic. Sunt chestiuni din buget care nu au acoperire, să nu risipim banii. Mai sunt acolo și unele chestiuni, cum ar fi orientarea profesională… nu au acoperire chiar toate direcțiile. Ar trebui bineînțeles ca, înainte de începerea anului școlar, Inspectoratul să prezinte o situație a școlilor și modului în care acestea sunt pregătite. Este vorba despre autorizații, despre grupuri sanitare… Trebuie să știm ce fonduri s-au alocat, dacă s-a tras apă curentă… Facem sărbătoarea comunelor dar nu reușim să ridicăm școlile la standarde civilizate”, a declarat consilierul Constantin Iacoban.

”Directorul tehnic a luat deja legătura cu conducerea Inspectoratului Școlar și voi avea o situație exactă, pe care o voi prezenta și ministrului învățământului, pentru a vedea exact care sunt sumele alocate de minister pentru județul Neamț. Deocamdată, din banii alocați se continuă lucrările la grădinițe și la școlile finanțate de Banca Mondială și de Banca Europeană, iar din septembrie sumele vor veni prin Ministerul Dezvoltării, deci prin intermediul Consiliului Județean și a primăriilor. La întâlnirea cu ministrul Pricopie mă voi duce cu mapa cu probleme de rezolvat. Mai sunt codițe de recuperat, banii nu sunt veniți, sper să rezolv la minister să recuperăm banii pentru a plăti constructorii care au lucrat la instituțiile de învățământ”, a declarat Culiță Tărâță, președinte al CJ Neamț. (I. CĂLIN)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...