Starea celor cinci victime din incendiul de la Piatra Neamț

Femeia (E.A., 73 de ani), proprietara apartamentului care a luat foc în această dimineață, 2 ianuarie, este internată în terapie intensivă la secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Vecinul ei (C.B., 70 de ani) s-a intoxicat cu fum după ce a încercat s-o scoată din casă, dar la spital a refuzat internarea. „Mai sunt doi copii și mama lor, cu intoxicație ușoară cu fum, au fost direcționați la secția Pediatrie”, a declarat dr. Gabriela Bercea, directorul medical al spitalului. Starea celor cinci victime din incendiul de la Piatra NeamțStarea celor cinci victime din incendiul de la Piatra Neamț

Incendiul din blocul de pe Aleea Ulmilor, din municipiul Piatra Neamț, a fost anunțat la 112 pe la ora 6.30. Când au ajuns pompierii, 28 de locatari, între care 8 copii, se autoevacuaseră. Militarii au mai evacuat, cu ajutorul scării culisabile, două persoane de la etajul II, din apartamentul situat deasupra celui care ardea. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs la siguranțele electrice improvizate. Au ars bunurile din bucătărie și de pe holul apartamentului. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...