Stănița: Cele mai proaste drumuri din județ

Autoritățile locale din comuna Stănița au în administrare patru drumuri comunale, vitale pentru transportul de mărfuri și de persoane din această localitate. Primarul Laurențiu Todireanu ne-a relatat că ”în anii trecuți, am reușit să asfaltăm câteva tronsoane prin sate, însă, între ele, adică pe DC 62 Poienile Oancei – Ghidion, DC 63 Stănița – Todireni – Veja și DC 64 Ghidion – Vlădnicele, este numai piatră. În aceste condiții, avem nevoie de o finanțare masivă pentru asfaltarea dintre sate, însă tentativele noastre de a atrage fonduri de la guvern sau din alte surse s-au materializat numai cu eșecuri, iar acum nu știm ce să mai facem. Dacă am lua în calcul și drumul județean 280 Bâra – Negrești – Stănița – Chicerea – județul Iași, se ajunge la concluzia că în comuna noastră sunt cele mai nenorocite drumuri din județ. Problemele cele mai mari le avem iarna, cu elevii din satul Vlădnicele, unde, în anumite zile, cu viscol, nu se poate ajunge pentru transportul elevilor la școală. Primăria dispune de utilaje de deszăpezire, dar calitatea drumurilor și lungimea acestora face imposibilă înlăturarea zăpezii într-un timp foarte scurt. Cu siguranță, modernizarea drumurilor ar schimba radical problemele”.

C. NEGRU

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...