Ștafeta veteranilor – eveniment dedicat Zilei Armatei Române

La sediul Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski” Piatra-Neamț, în fața Monumentului Eroilor Regimentului 15 Infanterie ,,Războieni” și Regimentului 38 Mecanizat ,,Neagoe Basarab” a avut loc predarea-primirea ,,Ștafetei Veteranilor” între voluntarii Invictus din Bacău și cei din garnizoana Piatra-Neamț. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 16 octombrie și voluntarii nemțeni au alergat pe traseul Piatra Neamț – Târgu Neamț – Botoșani duminică, 17 octombrie. Prima oprire au făcut-o la Monumentul Eroilor din Războiul de Independență din comuna Crăcăoani.

Au poposit apoi la Monumentul Eroilor Vânătorilor de Munte din Vârful Culmii Pleșului și Monumentul Tuturor Eroilor din Fălticeni. Militarii voluntari nemțeni au predat preda ștafeta Garnizoanei Botoșani, care au continuat pe traseul spre Suceava.

Evenimentul Ștafeta veteranilor este dedicat Zilei Armatei Române, sărbătorită în data de 25 Octombrie și presupune purtarea unei ștafete a cărei culoare coincide cu unul dintre cele trei trasee – Albastru, Galben și Roșu. Regula este ca, în permanență, cel puțin doi participanți să se afle în alergare și pe bicicletă, ducând, în acest mod, ștafeta mai aproape de destinație.

Traseele însumează peste 3.800 de km, având ca punct final de întâlnire municipiul Carei, ultima localitate eliberată de sub ocupația horthystă, de către Armata României, la data de 25 octombrie 1944.

Anul acesta, Ștafeta Veteranilor se desfășoară pe trei trasee:

  1. Traseul Albastru – start 01.10.2021 de la Mărășești;
  2. Traseul Galben – start 11.10.2021 de la Târgu Mureș;
  3. Traseul Roșu – start 12.10.2021 de la Chișinău;

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...