0:00

”Ceahlăul” își face o datorie de onoare în a continua această rubrică în cinstea tuturor celor care au promovat sportul nemțean, sportivi, antrenori, ”sponsori”, ziariști sau, pur și simplu, iubitorii ai sportului. Este interesant și plin de învățăminte să poți vedea începuturile unui fenomen, să vezi entuziasmul, dar și greutățile, să constați continuitatea, dar și eșecurile, să urmărești traiectoriile unor personalități complexe. Sportul nemțean, credem noi, merită acest efort, atât cât putem noi să-l facem și așteptăm alături pe oricine are date interesante care să se integreze în acest demers. (A. MOISE)

POPICE

Pregătiri şi… speranţe pentru divizia naţională

Dacă, din întâmplare, cineva ar poposi în oraşul Roman şi s-ar interesa despre popice – cel intervievat ar răspunde fără ezitare: scopul nostru este promovarea echipei Unirea în divizia naţională. Seriozitatea în pregătire a echipelor de popice, atât la băieţi cât şi la fete, s-a reliefat încă de la etapa judeţeană, când au învins pe celelate pretendente la titlul judeţean la scoruri concludente. În etapa a doua, a semifinalelor pentru calificare în campionatul republican echipa feminină a întâlnit pe Confecţia Bârlad, pe care au învins-o clar. (În tur s-a impus chiar la adversare acasă, cu un plus de peste 200 de popice doborâte). La băieţi, echipa antrenată cu mult succes până în prezent de către Ion Ungureanu, întâlnind acasă pe Petrolul Berca, a totalizat 5.037 popice doborâte, faţă de 4.437 ale adversarilor (la proba 200 bile mixt), acumulând în plus, pentru partida din retur, o zestre de 600 de popice doborâte. De remarcat că toţi cei 6 componenţi ai echipei au reuşit să depăşească în concurs cifra de 800 de popice doborâte şi în special, Gheorghe Şelaru, Neculai Vasilat, Mircea Macoviciuc. La fete s-au impus: Ecaterina Cădinoiu, Adriana Cristea, Constanţa Ioan şi Ecaterina Albu. (Gheorghe Ciupercă, Ceahlăul, miercuri, 21 mai 1969)

ORIENTARE TURISTICĂ

Campionatul asociaţiilor sportive

În porţiunea dealurilor Cozla, Gârcina şi Cârlomanul s-a organizat etapa judeţeană a campionatului asociaţiilor sportive Voinţa, la care au participat un număr de 10 echipe. Tandemurile formaţiilor din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, precum şi a celor de la PTTR Piatra Neamţ, Sănătatea Bisericani şi IF Piatra Neamţ, au reuşit să dea acestui concurs o desfăşurare viu disputată, specifică întrecerii sportive. Ele au avut de înfruntat dificultăţile unui traseu cu o lungime totală de 9.000 metri şi cu o denivelare de 300 metri, pe care au fost instalate 12 posturi de control şi 3 posturi cu arbitri. Cu ocazia acestui concurs au fost puse în aplicare şi noile prevederi ale regulamentului Federaţiei Române de turism şi alpinism. Clasamentul general al primelor trei locuri se prezintă astfel: feminin: 1. Sănătatea Bisericani (Viorica Moldovanu şi Ancuţa Barbu); 2. Voinţa Piatra Neamţ (Maria Aioanei şi Emilia Alerguş); 3. Voinţa Târgu Neamţ (Elisabeta Lăcătuşu şi Sofia Ciobanu); masculin: 1. Voinţa Piatra Neamţ 1 (Nicolae Cumpătă şi Aurel Amariei); 2. Voinţa Piatra Neamţ 2 (Constantin Dăscălescu şi Vasile Grădinaru); 3. AS PTTR Piatra Neamţ (Constantin Iurea şi Valentin Klein). (Corneliu Nemţeanu, Ceahlăul, vineri, 30 mai 1969)

HANDBAL

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Campionatul judeţean

Avântul Români-Energia Săbăoani 15-24 (10-13)

Jocul s-a desfăşurat în nota de dominare a Energiei, care având o bună pregătire fizică a reuşit să se impună, în special în repriza a doua, în faţa adversarilor. Cei mai buni de la Energia au fost Ion Holban (8 goluri), M. Ungureanu (5), şi Isidor Diac (4). De la Avântul s-a remarcat Gheorghe Maftei, autor a 7 goluri. Arbitrajul, foarte bun, a fost asigurat de Alexandru Udrea şi Mircea Şerbănescu, ambii din Roman.  

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cetatea Târgu Neamţ-Voinţa Piatra Neamţ 22-12 (10-7)

În faţa unui numeros public, Cetatea a surclasat o echipă care oricând ar fi putut candida la titlul judeţean… Având în jucătorii C. Păsat (7) şi Ion Avarvarei (6) – buni coordonatori şi organizatori ai atacului, gazdele s-au detaşat în repriza a doua, când, din minutul 45, oaspeţii n-au mai marcat niciun gol, faţă de cele 8 ale gazdelor. Arbitajul corespunzător a fost asigurat de cuplul Mircea Fleşeriu şi Valentin Dan.

Volanul Bicaz-Laminorul Roman 9-16 (3-7)

Meciul desfăşurându-se pe un timp ploios nu s-a ridicat la valoarea aşteptată; gazdele au depus mari eforturi pentru menţinerea unui rezultat cât mai strâns. Se evidenţiază jucătorii Virgil Zaharia şi N. Trandabăţ de la Volanul; N. Sâmpetru şi Simion Thenekavf de la Laminorul. Bun arbitrajul lui S. Blaga. (Gheorghe Ciupercă, Ceahlăul, joi, 22 mai 1969)

Clasament: 1. Laminorul Roman 8 puncte; 2. Energia Săbăoani 6 puncte; 3. Relonul Săvineşti 4 puncte; 4. Cetatea Târgu Neamţ 4 puncte; 5. Volanul Bicaz 4 puncte; 6. Victoria Piatra Neamţ 2 puncte; 7. Voinţa Piatra Neamţ 2 puncte; 8. Avântul Români 2 puncte

ÎNOT

Doriţi să învăţaţi înotul?

Fără să mai vorbim de avantajele pe care le ai când ştii să înoţi (mai ales cu prilejul unui eventual week-end la mare), sportul acesta este unul dintre cele mai complexe, iar practicarea lui aduce organismului o dezvoltare proporţională, armonioasă. CS Ceahlăul a luat iniţiativa înfiinţării unui centru pentru învăţarea înotului. Lecţiile de nataţie vor fi predate de către profesorul Constantin Berescu la complexul ştrand de Peste Vale. Informaţii suplimentare la CS Ceahlăul, telefon 16-38. O surpriză plăcută, la bazinul de înot se amenajează o instalaţie de încălzire a apei. (Ceahlăul, sâmbătă, 24 mai 1969)

BOX

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Careul magic la poalele Cozlei

Sportul cu mănuşi reapare la poalele Cozlei. AS Relonul Săvineşti organizează duminică, orele 10,30, o gală de box la care sunt invitaţi ca oaspeţi boxerii din Suceava. Dintre aceştia, remarcăm pe Duţu Savin, categoria pană, locul 3 la finalele Campionatului României, Gheorghe Dănilă, campion zonal la categoria mijlocie mică şi Relu Dumitriu, campion zonal la categoria semimijlocie. Dintre pugilişti pietreni, vom putea remarca în “careul magic” pe finaliştii zonelor de la Iaşi şi Bacău: Gabriel Madotto, Gabriel Beşleagă, Gheorghe Bumbu, Ion Baston, Vasile Petre, Gheorghe Matache, Ion Cosma, Eugen Cojocaru, Nicolae Iovu. Gala va avea loc în sala Ceahlăul, de pe strada Ştefan cel Mare. (Ceahlăul, sâmbătă, 24 mai 1969)

Relonul Săvineşti-Străduinţa Suceava 19-3

În sala sporturilor din Piatra Neamţ a avut loc recent o reuniune de box organizată de AS Relonul Săvineşti, a cărei echipă a întâlnit pugiliştii AS Străduinţa Suceava. Rezultatul întâlnirii: 19-3 pentru Relonul. Foarte bună a fost comportarea săvineştenilor Gheorghe Bumbu şi a lui Gheorghe Matache, care i-au întrecut pe Duţu Savin, respectiv, Mihai Silişteanu, clasaţi pe locul al treilea la ediţia din acest an a Campionatelor Naţionale de box (etapa zonală). S-au mai evidenţiat: Florin Leşanu, Mantu Gheorghe, Gheorghe Hanganu, Ion Baston, Petre Vasile, Leşanu Vasile, Meier Gheorghe, Gabriel Beşleagă. (C. Nemţeanu, Ceahlăul, miercuri, 28 mai 1969)

KARTING

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La cercul micilor automobilişti

Întotdeauna, când păşesc pragul Casei Pionierilor, îmi aduc aminte de Niculăeş, eroul lui Sadoveanu. Umbrele dispar repede, ochii îmi sunt luminaţi de priviri vesele, neastâmpărate. Câte acţiuni interesante nu se întreprind la Casa Pionierilor din municipiul Piatra Neamţ! Am să mă opresc însă la o pasiune nouă, aceea a micilor automobilişti. O sală cu scheme, cu planşe, o tablă încărcată de schiţe; sala de demonstraţie care te avertizează încă de la intrare că aici se desfăşoară o muncă serioasă. Aflu de la tovarăşul Tabacu Demostene, conducătorul cercului auto, că pionierii învaţă alcătuirea şi funcţionarea motoarelor în doi şi patru timpi. Într-o altă sală se lucrează de zor. Sub supravegherea profesorului maistru Roşescu, pionierii, de la mesele de lucru, montează, discută cu aprindere. Aici devin realitate marile lor pasiuni. De pe rampa cercului vor fi lansate, în acest an, mai multe maşini mici, carturi construite de copii. Prima maşină a şi fost realizată. A fost o mare victorie. Gândurile copiilor zboară însă departe, la vitezele de pe şosele, la excursii, la concursul din 28 iunie de la Bucureşti. Până atunci, micii automobilişti studiază cunoaşterea temeinică a mecanismelor, a regulilor de circulaţie. (E. Bucureşteanu, Ceahlăul, marţi, 27 mai 1969)

ATLETISM

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Fetele din Roman au doborât recordul ţării

(prin telefon, de la Alexandru Udrea) – La concursul republican al seniorilor care s-a desfăşurat la Bucureşti sâmbătă şi duminică, ştafeta de 4×400 m (fete), formată din atletele Eleonora Monoranu, Cornelia Neagu, Nuţa Hriţcu şi Mariana Filip au obţinut timpul de 4 minute şi o secundă-record republican de junioare şi senioare! Au mai obţinut rezultate foarte bune atleţii romaşcani: Constantin Nemeş la 400 metri plat şi 400 m garduri, Cornelia Neagu la 1.500 plat, Eleonora Monoranu la 200 m plat şi Mariana Filip la 400 m plat. (n. r.: Felicităm întreaga echipă romaşcană de sub conducerea maestrului Constantinescu-Nehoi şi le urăm succese tot mai mari în bătălia ce o dau pentru JO de la Munchen). (Ceahlăul, miercuri, 28 mai 1969)

FOTBAL

Micii campioni din Roman

La Roman s-a desfăşurat o interesantă competiţie fotbalistică: finala pe ţară a şcolilor profesionale aparţinând Ministerului Industriei Alimentare. Au participat şase şcoli profesionale din ţară care au reprezentat următoarele oraşe: Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Sibiu şi Roman. Câştigătoarea finalei a fost formaţia gazdă-Şcoala Profesională a Fabricii de Zahăr Roman. Ea a început turneul cu un rezultat de egalitate: 1-1 cu grupul Şcolar MIA Bucureşti. Apoi, dovedindu-şi superioritatea, a învins, la rând, pe Grupul Şcolar MIA Galaţi cu 2-0, pe craioveni cu 2-1, pe clujeni cu 2-1 şi pe cei de la Sibiu cu 2-0. Cei mai buni jucători ai romaşcanilor au fost Chiriţă, Dumitru Nicolae, Vlad şi Roşca; diploma de cel mai buna jucător al finalei a fost cucerită de jucătorul romaşcan Dumitru Nicolae. În continuare, echipa câştigătoare antrenată de profesorul Vasile Gruia, trebuie să se pregătească pentru a reprezenta onorabil fotbalul romaşcan în finala pe ţară a şcolilor profesionale aparţinând tuturor ramurilor industriale, care se va desfăşura între 20 şi 28 iunie. (George M. Groapă, Ceahlăul, joi, 22 mai 1969)

Divizia B

CFR Paşcani-Ceahlăul 3-1 (2-0)

Călătorind spre Paşcani cu personalul de duminică dimineaţa, am fost martorul unor crâmpeie din discuţiile ceferiştilor care, bineînţeles, se refereau la… fotbal. Ei întrevedeau perspectiva sumbră a echipei locale care, după cum afirmau, are puţine şanse de a mai supravieţui în divizia secundă. Iată de ce ne-am adresat unui romaşcan cu vechi state de serviciu ca jucător al CFR-ului-Simina, actualul antrenor:

– Ce zici Viorele, “supravieţuiţi”?…

– Sigur să da, astăzi învingem Ceahlăul, dumneavoastră o să vă răzbunaţi… cumplit la Dunărea Giurgiu şi, apoi mai vedem noi cum ne descurcăm în deplasare… Ne-am bucurat de optimismul antrenorului, dar, dincolo de vorbele lui, am ghicit o notă de îngrijorare şi o mândrie rănită… Iluzii, vizionarea meciului ne-a convins întocmai. În minutul 17, la o intervenţie neconvingătoare a apărătorilor noştri, Hriţcu şutează spre Argeşanu care boxează, în careu, în faţa lui Suciu. Acesta, cu un şut sec, trimite sub bară. Opt minute mai târziu, Bejan pătrunde pe dreapta spre careul nostru, centrează corect şi Hriţcu trimite, la firul ierbii, spre colţul din dreapta al porţii lui Argeşanu. Acesta plonjează dar, probabil, nu a putut reţine de vreme ce balonul… surâdea din nou în poartă. Imediat Mitrofan îl înlocuieşte pe Argeşanu. În partea a doua, la o fază care nu prevestea nimic deosebit şi în care Iencsi se duelează cu Fătu, mingea ricoşează din ciocnirea lor în bară şi apoi în gol. A fost şi singura ieşire din poartă a lui Mitrofan, neinspirată. Câteva minute mai târziu, Nicoară pătrunde hotărât în careul advers, pasează subtil către Pătraşcu care demarează la câţiva metri de poartă, pentru a împinge balonul în gol. Descumpăniţi, apărătorii localnici se bâlbâie, Rusu, vorbind să degajeze, trimite în Fătu, de unde mingea ricoşează în plasă. Cu acest rezultat a luat sfârşit această partidă în care gazdele, cu toată victoria obţinută, nu ne-au convins. (Alexandru Iacob, Ceahlăul, marţi, 27 mai 1969)

Clasament:

1. Steagu Roşu Braşov     27   16    6    5   43-21   38
…………………………………………………………
5. Ceahlăul                       27   12    6    9   33-29   30

Sportul nemțean în presă și arhive, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Divizia C

Cimentul Bicaz-Rarăul Câmpulung Moldovenesc 4-1 (2-1)

Jucând dezinvolt, ca o echipă care vrea să demonstreze că merită să rămână în categoria C, Cimentul s-a jucat pur şi simplu cu ocaziile de gol, ratând după acest meci unica ocazie de a-şi “repara” golaverajul. De la începutul jocului s-a văzut intenţia clară de a ataca şi câştiga acest joc, care, ca şi celelalte partide rămase de disputat până la sfârşitul campionatului, avea importanţă deosebită pentru Cimentul. Atacanţii echipei locale pregătite de antrenorul Chelaru, au irosit numeroase ocazii de gol, una mai clară ca alta, prin Uţă, Voiniţki, Niculescu, Biţu. Rar am mai văzut atâtea ocazii de gol irosite! Scorul este deschis de Voiniţki în minutul 12, dar egalarea se produce imediat, în minutul 23, la un henţ comis în careu de Ungureanu şi transformat de Pricop. Apoi Cimentul continuă ofensiva şi în minutul 39, prin golul marcat de Biţu, ia pentru a doua oară conducerea, fără a o mai ceda până la sfârşit. În repriza a doua jocul are o singură direcţie: spre poarta echipei din Câmpulung Moldovenesc. Se ratează peste şapte ocazii de gol, dar se şi marchează prin Uţă şi Niculescu, două goluri spectaculoase, unul mai frumos ca altul. În minutul 80, arbitrul anulează un gol perfect valabil marcat de Niculescu. Astfel, Cimentul realizează o victorie meritată şi muncită. Totodată, îşi repară puţin şi golaverajul destul de “şifonat” în urma comportării din tur. Am remarcat jocul foarte bun al lui Uţă, Niculescu şi Ungureanu şi elanul şi dorinţa de victorie a întregii echipe pe care publicul trebuie s-o încurajeze mai mult. (N. H. Sorin, Ceahlăul, miercuri 28 mai 1969)

Ştiinţa Bacău-Victoria Roman 2-0 (0-0)

Spre surprinderea noastră, jocul ambelor formaţii a fost sub nivelul aşteptat pentru a nu spune mai mult… iar cele două puncte cucerite de echipa gazdă se datorează mai mult “jongleriilor” unui arbitru-Victor Gherasim din Rădăuţi-decât jocului mai bun al studenţilor; ceea ce ne-a demonstrat că şi prin alte locuri întâlnim acei “binevoitori” părtinitori… Jocul începe cu atacuri furtunoase ale gazdelor. Oaspeţii însă se apără calm (excelenţi cei doi fundaşi centrali-Monu şi Dumitrache) şi contraatacă periculos, deschizând jocul pe extreme; superioritatea tehnică a oaspeţilor temperează elanul studenţilor pe teren şi… tabela de marcaj, astfel că la pauză jucătorii ambelor echipe au plecat la cabine fără să înscrie niciun gol. Nici trei minute nu trec din partea a doua şi arbitrul acordă o imaginară lovitură de la 11 metri, fiindcă un jucător romaşcan oprise mingea cu mâna, la un metru după linia de fund! Arbitrul de tuşă, Humă Vasile din Suceava, a ţinut ridicat fanionul, dar arbitrul principal nu a vrut să se consulte nici la rugăminţile jucătorilor romaşcani, fapt întrutotul neconform cu regulamentul jocului de fotbal. Şi … lovitura de la 11 metri este transformată de Buterez. Imediat după gol, Panciu de la Victoria este eliminat de pe teren pentru proteste. Aici a greşit jucătorul romaşcan. Rămasă în 10 oameni şi demoralizată de acest fel de arbitraj, echipa oaspete nu reuşeşte să mai facă jocul din prima repriză, astfel că jucătorii care atacă mai mult sunt cei gazdă; dar apărarea romaşcană şi barele sunt împotriva lor… Înaintarea Victoriei nu prea reuşeşte să ţină mingea, astfel că tot greul jocului îl suportă apărarea, care nu se dă bătută decât o singură dată, în minutul 89, când Pelea de la Ştiinţa înscrie al doilea gol dintr-o flagrantă poziţie de ofsaid (acelaşi arbitru Humă a semnalizat posiţia de ofsaid, dar arbitrul de centru a acordat, totuşi, gol! ). Aşa a rămas Ştiinţa Bacău pe primul loc… (G. M. Groapă, Ceahlăul, miercuri, 28 mai 1969)

Clasament:

1. Ştiinţa Bacău     27     18    6    3   53-14   42
……………………………………………………
6. Victoria Roman  27     14    4    9   45-32   32
…………………………………………………….
14. Cimentul Bicaz  27     9   4   14     32-50    22

Articolul precedentHCM Roman – Dunărea Brăila reprogramat azi
Articolul următorVCM-LPS, la fileu de 46 de ani