Sportive din Neamţ, medaliate la Europenele de Canotaj de la Trakai

Trei sportive de la Ceahlăul-LPS Piatra Neamţ au cucerit o medalie de argint şi două de bronz la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori de la Trakai (Lituania), se precizează pe portalul clubului pietrean.

andreea grapinoiu
Andreea Grăpinoiu

Cel mai aproape de aur s-a aflat Andreea Grăpinoiu, care, alături de colegele sale din barca de 4 vâsle, a reuşit performanţa de a câştiga argintul. În finală, România, cu timpul de 06:40.550, a fost în urma Germaniei, dar înaintea echipajelor din Italia, Republica Cehă, Danemarca şi Austria.

Proba regină a canotajului, 8+1, a avut în finala junioarelor de la Trakai şi barca României. Din echipaj a făcut parte şi pietreanca Alexandra Rusu, sportivă care a obţinut o medalie de bronz. România a încheiat concursul în urma adversarelor din Germania şi Belarus, dar în faţa celor din Republica Cehă, Italia şi Franţa.

monica andron
Monica Andron

Monica Andron a fost repartizată în barca de 4 rame fără cârmaci, iar tricolorele au terminat finala probei pe locul 3 (07:04.370), după Germania şi Polonia. Fără medalie au rămas Belgia, Ungaria şi Turcia.

“Colecţia de medalii este una mult dorită şi aşteptată. N-a fost să fie nici una de aur, dar la acest nivel orice detaliu contează şi face diferenţa. Felicit fetele pentru reuşită şi le aştept să confirme aceste rezultate şi chiar să le îmbunătăţească la concursurile care urmează în această vară”, a declarat antrenorul Valentin Gavril, de la clubul Ceahlăul-LPS Piatra Neamţ. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Piatra-Neamț. Scandal în ștrand – cinci persoane au fost reținute

Cinci tineri acuzați că ar fi provocat scandal la...

Conflict sângeros la Piatra Neamț – un tânăr a fost înjunghiat în plină stradă

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

În spinoasa problemă a urșilor, cererea președintelui Nicușor Dan n-a avut trecere la comisiile din Senat

Marți, comisiile din Senat au dezbătut cererea de reexaminare depusă de președintele Nicușor Dan pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție, prevenire și combatere a atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora. Iar senatorii n-au fost de acord cu obiecțiile șefului statului.

Neamț. Secretarul general la PSD renunța la funcția de consilier județean pentru un post bine plătit

PSD Neamț, una dintre filialele respectabile ale partidului la...

Conflict sângeros la Piatra Neamț – un tânăr a fost înjunghiat în plină stradă

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

În spinoasa problemă a urșilor, cererea președintelui Nicușor Dan n-a avut trecere la comisiile din Senat

Marți, comisiile din Senat au dezbătut cererea de reexaminare depusă de președintele Nicușor Dan pentru modificarea Ordonanței de Urgență nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție, prevenire și combatere a atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora. Iar senatorii n-au fost de acord cu obiecțiile șefului statului.

Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj

Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară între 24 și...