tg spital 2015Cea mai mare finanțare pentru dotare cu aparatură medicală s-a obținut pentru Spitalul Orășenesc „Sf.Dimitrie” din Târgu Neamț, iar suma se ridică la 1.395.000 lei, bani de la Ministerul Sănătății.

Printre cele mai importante aparate achiziționate cu ajutorul acestei finanțări se numără un aparat Roentgen, un ecograf, un aparat de ventilație, un defibrilator cardiac, două mese de operații, două lămpi de operații, două aspiratoare chirurgicale, un analizor biochimie, două spirometre, patru sterilizatoare, un colonoscop.

daniel harpa„Mă bucur că toate demersurile pe care le-am făcut, personal sau cu ajutorul altor persoane, au atras atenția celor de la Ministerul Sănătății și au înțeles necesitățile acestui spital.

Ministerul Sănătății a alocat cea mai mare sumă pe care a primit-o vreodată Spitalul Orășenesc Sf.Dimitrie din Târgu Neamţ pentru dotări.

Sper ca acesta să fie doar un început și sper ca, după acreditare, să devenim atractivi pentru medici și, în felul acesta, să putem asigura servicii de calitate pentru cetățenii din zonă”, a declarat primarul orașului Târgu Neamț, Daniel Harpa. (Oana IOSUB-TOMA)

Articolul precedentFocuri de armă, în noapte, la Roman
Articolul următorHCM Roman – HCM Râmnicu Vâlcea (02.09.2015, 17:00)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.