Spitalul Orășenesc „Sfântul Ierarh Nicolae” Bicaz are câteva cadre medicale infectate cu noul virus. Situația a apărut după mutarea pacienților și personalului medical din secția Îngrijiri Paliative de la Piatra Neamț, odată cu transformarea Spitalului Județean de Urgență în spital suport, la finele lunii martie.
În urma anchetei epidemiologice, o parte din personalul medical a intrat în izolare la domicilii, iar cei pozitivi au fost internați în spital: „Măsurile au fost luate imediat după primele cazuri confirmate, care au fost internate în spital, iar suspecții au fost trimiși în auto-izolare la domicilii. Secția de la Bicaz unde au fost transferați pacienții de la Piatra Neamț a fost dezinfectată, în întregime”, a declarat Radu Firăstrău, directorul Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Internarea pacienților transferați s-a făcut în secția Reumatologie de la Spitalul Bicaz.
(C.I.)
fără echipamente și cu asigurarea din partea managerului că sunt curați cei veniți de la Piatra, ne-au încuiat împreună cu bolnavii, asa am lucrat, pe urmă a dat vina pe noi că nu am cerut echipamente
și uitați unde am ajuns