În județul Neamț există până în această seară, 13 martie, doar un caz confirmat de infectare cu coronavirus, femeia de 54 de ani, de la Roman, care a fost transferată aseară cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Iași. Dar, în cazul în care ar crește numărul persoanelor afectate, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț se pregătește pentru mai multe variante. Ultimul etaj din secția Boli Infecțioase este pregătit pentru cazarea separată a pacienților. Iar astăzi a fost instalat un cort în fața pavilionului nou. Amplasat între cele două intrări, cortul va avea destinația de loc pentru pre-triaj în cazul persoanelor care vor să ajungă la UPU, în primul rând. Pentru ca eventualii suspecți de infecție cu coronavirus să nu ajungă printre pacienții și personalul medical de la UPU, aici vor fi direcționați cei care ajung cu mijloace proprii la spital. La cele două intrări ale pavilionul nou vor fi amplasate afișe care explică cine trebuie să meargă mai întâi la cort. Va fi și o persoană desemnată care va prelua de la intrare pe cei care vor să intre în spital și le va îndruma. În cort va fi personal specializat și cei care vor ajunge aici vor trebui să răspundă unui scurt chestionar menit a selecta cazurile care pot merge în urgență și cele care trebuie îndrumate spre secția de Boli Infecțioase. Cortul de pre-triaj mai are scopul de a nu aglomera și pune în pericol pacienții și personalul din UPU de eventualii bolnavi care ajung cu simptome respiratorii. (C.I.)