0:00

Spitalul Județean : medicii au luat șpagă, managerul plătește amendă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDoctorul Codruț Munteanu, managerul Spitalului Județean Piatra-Neamț, este obligat să plătească amenda de 2.000 de lei pe care i-a aplicat-o Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, pentru că n-a comunicat la timp documente necesare în dosarul în care erau cercetați medicii ortopezi. Decizia a fost luată pe 26 septembrie, de Tribunalul Neamț, care a stabilit că dr. Codruț Munteanu a contestat prea târziu amenda. Hotărârea instanței este definitivă, așadar managerul spitalului trebuie să plătească amenda, plus cheltuielile judiciare de 100 de lei.

Anchetatorii, care aveau în lucru dosarul în care 5 doctori ortopezi erau cercetați pentru luare de mită, au cerut de la spital o situație exactă a pacienților care au suferit intervenții chirurgicale, în perioada noiembrie 2018 – martie 2019, pentru montarea unor proteze, tije sau alte dispozitive ortopedice. Situația pacienților era, firesc, în secția de ortopedie, nu în biroul managerului, dar cum managerul reprezintă instituția în raport cu alte instituții, el a fost cel care a încasat amenda, chiar dacă nu era vina lui.

Această situație reflectă haosul în documente, lipsa de organizare și dezinteres din secția Ortopedie. Am decis cercetarea disciplinară a tuturor celor responsabili, începând cu medicul șef al secției Ortopedie, dr. Remus Caranfil, a asistentei șefe, a personalului din secretariatul spitalului  și a întreg Serviciului Juridic. Este inadamisibilă această situație, este inadmisibil să trimiți documente incomplete. Este inadmisibilă lipsa de reacție într-o astfel de situație!”, declara managerul spitalului, în luna august, când a fost amendat.

Între timp, nu există niciun semnal că s-ar fi terminat cercetarea disciplinară internă și cineva ar fi fost sancționat în vreun fel. Singurul semnal, apărut ieri, este că șeful secției de ortopedie de la Roman a fost prins luând bani de la un pacient pe care l-a operat. Dosarul este instrumentat tot de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, dar dacă procurorii au nevoie de lista pacienților operați de dr. Abu-Alika Abdalla, managerul de la Roman are un avantaj. Este medic ortoped și are acces direct la documentele din secție.

C.M.

Articolul precedentL3 Ozana Târgu Neamţ are o nouă şansă de a acumula trei puncte
Articolul următorPolițiștii nemțeni au prins un hoț urmărit național
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.