lazar si chiticPotrivit managerului Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Piatra-Neamț, dr. Ioan Lazăr, cea mai mare unitate spitalicească din județ ar avea nevoie de încă 900 de angajați, pe lângă cei aproximativ 1500 angajați în prezent, ca aceasta să-și desfășoare activitatea corect, normal și să respecte legislația muncii. Salariile din Vest, dar și lipsa unei aparaturi medicale performante determină anual, aproximativ 6000 de persoane, să plece din sistemul de sănătate românesc. „Spitalul Județean este într-o continuă dinamică, dacă ne uităm la numărul de medici care există în Piatra-Neamț față de cât este normat și față de cât este aprobat. Posturi normate sunt 330, pentru medici, dintre care aprobate și finanțate doar 234, iar ocupate 189. Deci, am mai avea nevoie de 45 de medici, obligatoriu, ca să putem desfășura o activitate așa cum ar trebui. Față de ce spune legea, ar mai trebui 141 de medici. În Legea Muncii se precizează că după 12 ore de gardă angajatul ar trebui să aibă liber compensatoriu. Nu se poate face treaba asta. Ca să aducem încă 914 oameni, vorbesc de tot personalul, după cele normate de minister, ca să funcționeze un spital corect, normal și să respecte și legislația muncii, mi-ar mai trebui încă 65% din banii alocați pentru cei 1500 de angajați pe care îi are spitalul acum. Nu avem de unde și nimeni în țara asta nu are. Totuși, dacă din cei 45 (posturi aprobate și finanțate) mai reușim să atragem 10-15 medici, ne-am putea desfășura activitatea, cât de cât normal”, a spus dr. Lazăr. Așa cum a mai amintit managerul, medicii care au ales să vină la Piatra-Neamț au făcut acest pas și pentru că au găsit aici aparatura pe care în multe spitale din țară n-o aveau la dispoziție. Cu toate acestea, Lazăr a mai declarat că este nevoie în continuare de un efort comun susținut, atât la nivel local, cât și județean pentru a crea mai multe facilități care să-i atragă pe medici. (Marian TEODOROF)

Articolul precedentEvaziune uriașă cu materiale de construcții
Articolul următorGata cu interimatul la Casele de Asigurări de Sănătate!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.