Spitalul Județean, două zile fără instalația de sterilizare, care s-a făcut la Bicaz

Stația de sterilizare a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț s-a defectat marți, 14 noiembrie, și a fost reparată abia a doua zi.

Între timp, principala activitate care depinde „ca de aer” de buna funcționare a instalației de sterilizare se pare că „nu a avut de suferit, chirurgii nu s-au plâns”, după cum a dat asigurări mai mult decât optimiste dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al SJU. Cât privește bolnavii programați pentru operații, cei care nu erau cazuri urgente au fost amânați, iar până la repararea instalației s-a recurs la o soluție de avarie. „Am primit sprijin din partea Spitalului Bicaz și am dus tot acolo, pentru sterilizare. Ieri, firma care asigură service-ul a venit și a reparat instalația și activitatea a intrat în normal”, mai spune managerul Atănăsoaie.

Din perspectiva conducerii spitalului, noua instalație de sterilizare nici nu poate fi pusă în funcțiune atâta vreme cât „reabilitarea secției de sterilizare începe de mâine (n.n. – 17 noiembrie) și se termină până la sfârșitul anului, abia acum am primit fonduri de la Consiliul Județean Neamț”, adaugă dr. Atănăsoaie. Vestea bună este că se dau bani de la Consiliul Județean, mai rămâne ca acești bani să fie cheltuiți, nu cum s-a întâmplat cu alți bani, mulți, care au rămas nefolosiți din cauză de neștiință a folosirii lor.

Din perspectiva bolnavilor care au fost operați zilele acestea chestiunea se va lămuri peste câteva zile, atunci când vor fi aflate rezultatele analizelor făcute pentru depistarea eventualelor infecții nosocomiale ce ar fi putut apărea în cele două zile. „S-au luat măsuri profilactice în cele două zile, s-au luat și probe din spital de către dr. Doina Apetroaie (n.n. – Compartimentul de prevenire și controlal infecțiilor nosocomiale a SJU), dar durează până vin rezultatele”, a precizat dr. Josef Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor Neamț.

(C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...